Apa, o resursa de care ne batem joc

Criza apei, grabita de poluare si risipa

Norii unei crize mondiale a apei ameninta multe dintre tarile lumii, inecate sau nu in actuala criza economica, iar principalul autor al acestui posibil dezastru este omul, care varsa tone de chimicale in rauri, suprapopuleaza orasele sau arunca pe apa sambetei, anual, cantitati insemnate de apa potabila.

Inundatiile, irigatiile excesive, netratarea apelor uzate, imbibarea panzei freatice cu pesticide ori consumul haotic, fie el industrial sau casnic, sunt doar cateva dintre modurile de gestionare ineficienta a apei, care dau apa la moara temutei crize.

Pana in 2025, poluarea, seceta ori risipa vor distruge multe dintre izvoarele de apa dulce ale Terrei. In zonele aride, apa din rauri si lacuri va scadea cu pana la 70%, dupa cum sustin expertii ONU, iar populatia globului, in continua crestere, va cheltui, numai pentru irigatii, cel putin 70% din cantitatea de apa dulce a globului. Asta inseamna ca va ramane extrem de putina apa de care nu ne vom mai permite sa ne batem joc.

Romaniei, norocul pare sa-i surada insa, macar in privinta apei. Avem peste 40 de miliarde de metri cubi de apa, utilizabili in regim amenajat, iar resursa teoretica este de 134,6 miliarde de metri cubi de apa. Acest lucru inseamna, dupa cum spun specialistii nostri, ca, desi avem resurse de ape relativ sarace fata de alti europeni, criza apei ar putea sa ne ocoleasca.

Sa nu ne culcam insa pe-o ureche si sa invatam din experienta tarilor unde apa, mai scumpa decat petrolul, este epurata si refolosita pentru recolte bogate, in desert, sau desalinizata si dramuita picatura cu picatura la robinet.

In Romania, cota de ape uzate evacuate, neepurate sau insuficient epurate, ramane, in continuare, de peste 70%, iar 50% din substantele poluante, varsate in ape, provin din orase. Numai Bucurestiul, singura capitala europeana fara statie de epurare, polueaza peste masura apele Dambovitei si ale Dunarii la un loc.
Romania se afla in coada clasamentului european si in ceea ce priveste accesul la utilitati. Suntem de multa vreme celebri in Uniunea Europeana, alaturi de bulgari, pentru wc-ul din fundul gradinii ori pentru puturile de apa, din apropiere, contaminate cu nitriti, cu toate ca exista solutii finantate din fonduri europene. Proiectele, desi exista, sunt insa implementate cu dificultate si intarziere, iar pentru tintele propuse sau impuse de Uniunea Europeana cerem mereu amanari.

„Green Report” trage un semnal de alarma in privinta tuturor acestor probleme ridicate de gestionarea apei, in Romania, ori de aparitia unei crize a apei, la nivel mondial, si va invita sa aflati punctele de vedere ori solutiile oferite de ministrul Mediului, László Borbély, sau de ministrul Economiei, Ion Ariton.

Care este situatia actuala a statiei de epurare de la Glina, a sistemelor de racordare la canalizare, in satele si orasele romanesti, a sistemelor de indiguiri, a investitiilor sau ce riscuri de mediu implica amenajarile hidrotehnice din bazinul hidrografic al Dunarii, puteti afla tot din acest numar al revistei noastre, dedicat, in intregime, apei.

Si pentru ca exista si locuri in care fiecare picatura de apa conteaza, va invitam si intr-o scurta vizita in Israel, tara care a transformat desertul in oaza, pentru a intelege provocarea pe care o constituie pretuirea si administrarea resurselor de apa, limitate, ale Pamantului.

 

 

 

spot_img

Ultimele știri