AOAR solicita ministrului Mediului o reactie privind reducerea emisiilor poluante

Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) solicita ministrului Mediului si Dezvoltarii Durabile, Attila Korodi, sa-si expuna pozitia publica fata de masura discretionara adoptata de Comisia Europeana de a reduce cu 20 la suta cota de emisii poluante alocate Romaniei.

Asociatia considera ca aceasta masura va avea consecinte economice grave, ducand numai in ceea ce priveste producerea de energie electrica in termocentrale la o pierdere estimata de specialisti de circa doua miliarde euro.De asemenea, Asociatia solicita Guvernului sa faca o dezbatere publica legata de problematica mediului ambiant.

AOAR apreciaza ca Guvernul nu poate accepta tacit aceasta decizie a Comisiei Europene, tinand cont de atitudinea transanta adoptata de tari ca Ungaria, Polonia, Cehia, Lituania sau Malta, care au dat in judecata CE. Potrivit AOAR, aceste tari au inteles sa-si apere prin toate metodele legale interesele economice legitime.

AOAR sustine insa pozitia adoptata de Guvern in ceea ce priveste introducerea taxei de prima inmatriculare, considerand corecta apararea intereselor de mediu si economice pe care le implica aceasta masura.

"Cu atat mai greu de acceptat si inteles este pozitia Guvernului in ceea ce priveste reducerea cu 20 la suta a cotei de emisii poluante in perioada 2008-2012, masura ce poate sa genereze pierderi economice greu de evaluat, fiind posibila pierderea a zeci de mii de locuri de munca, inflatie si pierderea completa a competitivitatii economiei romanesti", sustin reprezentantii AOAR.

Romania se va hotari, pana in 26 decembrie, daca va contesta la Curtea Europeana de Justitie decizia Comisiei Europene de reducere a Planurilor Nationale de Alocare a emisiilor de Dioxid de Carbon, a precizat, recent, ministrul Mediului si Dezvoltarii Durabile, Attila Korodi.

"Noi am redus pana acum cu 40 la suta nivelul emisiilor fata de cantitatea inregistrata in 1989. Nu suntem multumiti de decizia CE si vom decide, pana in 26 decembrie, daca vom contesta la CEJ decizia Comisiei", a precizat ministrul.

Comisia Europeana a aprobat, in octombrie, pentru Romania o cota de 75,9 milioane tone de emisii de dioxid de carbon pentru intervalul 2008-2012, mai putin cu 20,7 la suta fata de solicitarea Bucurestiului.
In cazul Bulgariei, reducerea a fost de 34,7 la suta.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri