Americanii ne pun soia modificată genetic în farfurii și ne urează poftă bună. N-o fac direct, au un bun aliat, pe ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără. Soia modificată va ajunge pe farfuriile românilor la anul. De altfel, o telegramă Wikileaks arată că Tabără face astfel jocurile marilor corporații americane, care vor să pătrundă pe piața din Europa. Americanii se declară fani înrăiți ai organismelor modificate genetic. Tocmai de aceea l-au desemnat drept principalul avocat în campania prin care încercau să ne convingă de calitățile acestor organisme modificate genetic. O dezvăluie Wikiliks intr-o telegramă trimisă de Ambasada Statelor Unite de la bucurești către casa albă în 2005.
"Valeriu Tabără este unul dintre cei mai sinceri și influenți susținători ai organismelor modificate genetic"(telegramă trimisă la 18 ianuarie 2005, semnată de Thomas Delare, adjunctul ambasadorului Jack Dyer Crouch)
SUA și-au ales bine și momentul și omul. În 2005, România se pregătea de aderarea la UE, iar legislație era permisivă. Valeriu Tabără era vicepreședinte al Comisiei de agricultură din Camera Deputaților, iar misiunea lui era să ne convingă să cultivăm organisme modificate genetic. În planul americanilor rolul României era acela de rampă de lansare a organismelor modificate genetic către Ocdcident.
"Obiectivul este ca România să intre în UE cu o industrie biotehnică dezvoltată"
"Obiectivul ambasadei este să ajute România să intre în UE cu o industrie biotehnologică puternic dezvoltată, precum și cu o populație educată care să înțeleagă meritele biotehnologiei" (telegramă trimisă la 18 ianuarie 2005, semnată de Thomas Delare, adjunctul ambasadorului Jack Dyer Crouch)
Între timp, Valeriu Tabără a ajuns ministru al agriculturii. Şi acum crede în organismele modificate genetic.
Tocmai sănătatea consumatorilor a convins Uniunea să interzică cultivarea plantelor modificate genetic și a reglementat felul în care produsele care conțin astfel de organisme sunt scoase la vânzare. Reguli ignorate în România.
Legislatia spune ca produsele care contin organisme modificate genetic trebuie sa aiba o eticheta speciala, astfel incat, clientul sa stie cand cumpara ceva natural sau artificial.De la teorie la practica e cale lunga. Deocamdata, aceste produse stau pe aceleasi rafturi chiar si cu produsele naturale.
Cititi mai mult pe antena3.ro