Anna Chițan, Linde Gaz: „Experiența este decisivă în selecția partenerilor pentru proiecte de CSR”

Anna Chițan, Development and Legal Manager Linde Gaz România, a vorbit într-un interviu acordat pentru Green Report despre activitățile de CSR ale companiei pe care o reprezintă, despre criteriile de selecție a organizațiilor partenere, despre importanța comunicării și a implicării managementului superior în acest domeniu.

Anna Chițan, Development and Legal Manager Linde Gaz România

Care este principala activitate a companiei Linde Gaz România?

Linde Gaz România face parte din Grupul Linde. Activează pe piața din România din 1996, în sectorul gazelor industriale. Suntem în primul rând producători de gaze industriale, adică oxigen, hydrogen, dioxid de carbon si altele. Specific intotdeauna, pentru ca de multe ori suntem confundati cu  cei din industria gazelor naturale. În România, avem în jur de 400 de angajați. Sediul principal este la Timișoara, dar avem unități administrative sau de producție mari în București, Ploiești, Galați și Cluj-Napoca.

Care sunt principalele direcții de CSR pe care le urmărește compania?

Pe partea de CSR, Linde Gaz investește în principal în proiecte de sănătate. Aceasta se datorează faptului că avand contact cu sistemul de sănătate din România stim care sunt neajunsurile și ni s-a părut normal ca, prin programele noastre de CSR, să întoarcem cumva o parte din profitul nostru către această zonă.

De aceea, colaborăm cu asociații și fundații vechi în domeniu, precum Fundația „Dăruiește Viață”, Asociația „Inima Copiilor”, Prader Willy, Onco Helo 25, Make-A Wish. Împreună cu ING Asigurări și în colaborare cu fundația “Inima Copiilor”, am sposorizat renovarea și echiparea unei secții de cardiologie a spitalului Marie Curie, iar apoi am finanțat renovarea și echiparea secției de neurologie.

Anul trecut, am avut însă și un proiect de mediu cu Asociația Green Revolution, denumit Respiră Adânc (un proiect de educare și de conștientizare publică a importanței calității aerului, n.r.). Pe zona de mediu, a fost cel mai amplu proiect desfășurat de companie. Am avut și câteva proiecte mai mici, locale. În Timișoara, de exemplu, am avut un proiect de cercetare a calității și nivelelor de poluare ale apei, împreună cu facultatea din Timișoara.

Cum vă alegeți partenerii pentru proiectele de CSR?

În selecția partenerilor, experiența în domeniu este decisivă, proiectele pe care le-au avut în trecut și gradul de sustenabilitate propriu, dar și cel al proiectelor pe care ni le propun.

Deocamdată, în companie, nu există un departament dedicat de CSR și nici măcar o persoană dedicată. Aceasta este și motivul pentru care preferăm să colaborăm cu organizații cu multă experiență, foarte responsabile, astfel încât să ne asigurăm că banii se duc unde trebuie și că nu sunt cheltuiți în zadar. Noi, deocamdată, nu avem suficiente resurse să derulăm singuri proiecte.

Pentru noi, este important, de asemenea, să nu fim singurii sponsori ai asociației, să fie organizații relativ consacrate. Susținem și organizațiile mici, însă, bineînțeles, în măsura fazei în care se află. Le dăm și lor șanse, însă ele nu se pot aștepta să primească încă de la început bugete enorme, dacă nu au niciun fel de istoric, de portofoliu.

Cum comunicați proiectele de CSR și ce beneficii aduce comunicarea lor?

Comunicăm proiectele noastre de CSR mai degrabă în interior. Există, evident, beneficii de imagine pentru companie în rândurile angajaților. Colegii mei par să fie încântați de faptul că Linde se angajează social. În prima parte a anului, încercăm să susținem și să încurajăm printr-o campanie internă programul 2% și chiar premiem prin tragere la sorți 2 dintre angajații care aleg să îndrepte 2% din impozitul pe venit către cauze sociale.

În exterior, însă, nu comunicăm foarte tare. Nu considerăm că este foarte important să comunicăm, cred că e mai important să facem, deși înțeleg că promovarea acțiunilor de genul acesta poate să încurajeze și pe alții să facă același lucru.

Însă pentru noi, neadresându-ne unui public larg, consumatorului final, e mai puțin important dacă suntem mai puțin vizibili din punct de vedere PR. Pentru noi, e mai important ca proiectul respectiv să aducă o schimbare, o îmbunătățire reală, care să fie și sustenabilă.

Oferiți angajaților oportunitatea să se implice în proiecte de CSR?

În acest moment, nu avem niciun proiect articulat de voluntariat pentru angajați. Însă, încurajăm voluntariatul, dând zile libere colegilor care fac voluntariat pe cont-propriu.

Cum încearcă Linde Gaz să își diminueze impactul negative asupra mediului?

Însăși activitatea companiei noastre nu este o activitate poluatoare. Mare parte dintre produse trebuie însă transportate cu camioane, iar de aici rezultă o parte din impactul nostru asupra mediului. Activitatea noastră de bază nu are deșeuri, însă la nivel administrativ colectăm selectiv hârtia și alte deșeuri de birotică, baterii, becuri, printr-un parteneriat cu o asociație care se ocupă de colectarea lor.

Vă va afecta adoptarea directivei europene de raportare a performanțelor non-financiare?

În momentul acesta, nu avem această obligativitate de a raporta, însă, dacă am avea-o, nu ar fi un demers care ne-ar afecta foarte tare. Făcând parte dintr-un grup, noi facem deja niște raportări în zona non-financiară, pentru realizarea rapoartelor de sustenabilitate ale grupului.

În ce măsură se implică managementul superior în susținerea programelor de CSR?

Managementul superior susține proiectele de CSR. Se implică în procesul de selecție a proiectelor pe care urmează să le sponsorizăm. Se urmăresc îndeaproape, iar evoluția proiectelor este subiectul ședințelor de management.

De ce credeți că ar fi nevoie în companie și în România pentru dezvoltarea CSR-ului?

În companie, am avea nevoie de resurse umane dedicate. Acesta este principalul neajuns în acest moment. La nivel de România, poate că eu am o percepție puțin denaturată, căci, fiind în București, mi se pare că domeniul CSR este mai popular și mai cunoscut decât este în realitate. Probabil că, la nivel de țară, nu este atât de fericită situația.

Avem însă reglementarea care ne permite să redirecționăm o parte (din impozitul pe profit, n.r.) către cauze sociale, umanitare sau de mediu și ar trebui să fie suficient. Cred însă că procesul nu este încă foarte cunoscut, cred că, întrucât necesită resurse suplimentare umane, de timp, multă lume îl pune pe un loc neprioritar.

Ce ne puteți spune despre preluarea Buse Gaz România?

Preluarea nu s-a realizat încă. Avem această intenție, însă, în momentul acesta, eventuala preluare este în curs de aprobare, sperăm noi, la Consiliul Concurenței. Asta nu înseamnă însă că este și aprobată. Buse și Linde, în acest moment, sunt încă concurenți de piață și subiectul este delicat.

spot_img

Ultimele știri