ANM: Temperaturi de până la 17°C până la sfârșitul lunii. De când se răcește vremea

Până la sfârșitul lunii octombrie, vom avea vreme caldă, cu maxime de până la 17 grade Celsius. Începând cu luna noiembrie, se va răci ușor și vor apărea condiții de ceață și brumă. Estimările aparțin Administrației Naționale de Meteorologie și au fost realizate pentru perioada 26 octombrie – 8 noiembrie 2015, pe baza datelor Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF).

10_26_anm

În Banat, în primele 4 zile ale intervalului se vor înregistra maxime de temperatură cuprinse între 13 și 17 grade și minime cuprinse între 1 și 8 grade. Din data de 30 octombrie, vremea se va răci treptat, iar la finalul celei de-a doua săptămâni, temperaturile ar putea fi mai mici decât mediile specific perioadei. Există șanse mai mari de ploi slabe și pe arii restrânse după data de 3 noiembrie. De asemenea, vor fi condiții de ceață, iar la sfârșitul lunii octombrie și în luna noiembrie se poate înregistra și brumă.

În Crișana, valorile maxime vor fi de 16 grade, iar valorile minime de 3- 5 grade. Între 3 și 8 noiembrie, ar putea deveni ușor mai rece decât în mod obișnuit pentru acea dată, cu maxime de 11 grade și minime de 2-3 grade. Din data de 4 noiembrie, crește probabilitatea pentru ploi slabe și trecătoare. Vor fi condiții de ceață, iar la sfârșitul lunii octombrie și în luna noiembrie și de brumă.

În Transilvania, media valorilor diurne va fi situată între 11 și 14 grade în ultimele zile din octombrie și primele zile din noiembrie. Din data de 5 noiembrie, se va răci, iar maximele nu vor mai depăși 10 grade. Minimele vor trece de 2 grade doar în primele două zile ale intervalului, iar între 1 și 5 noiembrie vor coborî sub pragul de îngheț. Se vor înregistra condițiile de ploaie slabă începând cu data de 4 noiembrie. În depresiuni, există o probabilitate mai mare de ceață și de brumă.

În Maramureș, până la finalul lunii octombrie, media maximelor va depăși 14 grade, apoi va scădea. Din data de 6 noiembrie, nu va mai depăși 10 grade. Media minimelor nocturne regionale va oscila între 4-5 grade în prima noapte și în jur de 0 grade între 1 și 4 noiembrie. Probabilitatea de ploi slabe va crește din data de 4 noiembrie. Mai ales dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață și de brumă.

În Moldova, la începutul intervalului, media maximelor va fi de 14 grade, iar a minimelor de 4-5 grade. Probabilitatea pentru ploi slabe și pe arii restrânse va fi mai mare în ultimele zile ale intervalului de prognoză. Vor fi condiții de ceață, iar în nordul regiunii și în zona subcarpatică,- și de brumă.

În Dobrogea, cea mai caldă zi din întreg intervalul de prognoză ar putea fi 26 octombrie, cu o medie a maximelor termice în jurul a 15 grade. Apoi, temperaturile vor scădea ușor și treptat, iar cele mai mici valori se vor atinge la sfârșitul lunii octombrie și la începutul lunii noiembrie, când media maximelor va fi de 10 grade, mai puțin decât în mod obișnuit. Media valorilor minime nocturne va depăși 4 grade în aproape fiecare zi, iar cel mai răcoare va fi între 1 și 3 noiembrie, când vom avea o medie de 3 grade. Din data de 30 octombrie, vor fi condiții pentru ploi slabe, izolate. Probabilitatea de ceață va fi mai mare dimineața și noaptea, când poate să apară și brumă.

În Muntenia, prima zi de prognoză va fi și cea mai caldă, cu temperaturi maxime cuprinse între 14 și 18 grade și minime de peste 5 grade pe arii extinse. Din data de 27 octombrie, vor fi variații de la o zi la alta. Cele mai răcoroase zile ar putea fi la sfârșitul lunii octombrie și la începutul lunii noiembrie, precum și în jurul datei de 8 noiembrie, când mediile maximelor vor fi de doar 10-11 grade, iar a minimelor în jur de 1 grad. După data de 4 noiembrie, ar putea să apară ploi slabe și pe arii restrânse Vor fi condiții de ceață mai ales dimineața și noaptea. Poate să se formeze și brumă, la început în zona subcarpatică, apoi și la câmpie.

Vremea se va răcori treptat și în Oltenia, de la medii termice maxime de 17 grade, la începutul intervalului, până la medii de 10 grade, în zilele de 7 și 8 noiembrie. Vor scădea ușor și temperaturile minime, iar cele mai mici valori se vor atinge în perioada 2 — 5 noiembrie, respectiv de 1 grad. Crește probabilitatea pentru ploi slabe și pe arii restrânse, din data de 4 noiembrie. Vor fi condiții de ceață, dar și de brumă, mai ales la sfârșitul lunii octombrie și începutul lunii noiembrie.

Și la munte scad temperaturile. Se vor înregistra medii ale maximelor termice de 7-8 grade în ultimele zile ale lunii octombrie, până la 4 grade în zilele de 7 și de 8 noiembrie. Vor scădea și temperaturile nocturne, astfel că după data de 31 octombrie vor predomina valorile negative. După data de 3 noiembrie, se pot semnala precipitații slabe și pe arii restrânse. Mai ales dimineața și noaptea, local, va fi brumă, iar pe văi și în depresiuni – ceață.

spot_img

Ultimele știri