Angajamentul Chinei de a reduce poluarea ar putea evita 94.000 de decese și realizarea unor economii de 339 miliarde de dolari

China ar putea evita aproape 94.000 de decese premature, dar și să economisească 339 miliarde de dolari în domeniul sănătății în următorii 12 ani dacă își păstrează angajamentul de a reduce emisiile de carbon în conformitate cu acordul climatic de la Paris, potrivit unui studiu citat de China Daily.

O reducere anuală cu 4% a emisiilor de dioxid de carbon (CO2) în China va permite realizarea unei economii de 339 de miliarde de dolari în sistemul naţional de sănătate chinez până în 2030, prevede un raport efectuat de specialiştii de la Massachusetts Institute of Technology (MIT), o prestigioasă universitate americană, și publicat în revista de specialitate Nature Climate Change.

Această sumă este de patru ori mai mare decât cheltuielile acceptate de autorităţile din Beijing pentru implementarea unor politici oficiale de reducere a emisiilor de CO2, conform acestui studiu publicat în Nature Climate Change.

„Țara ar putea să aibă o balanță net pozitivă, bazându-se doar pe co-beneficiile din sănătate asociate cu îmbunătățirea calității aerului, în raport cu costul unei politici de mediu”, spune co-autorul studiului, Noelle Eckley Selin, profesor asociat la Institutul MIT pentru Date, Sisteme și Societate și departamentul de Științe a Pământului, Atmosferei și Planetare (EAPS).

China este cel mai mare emițător de gaze cu efect de seră din lume

China este principalul emiţător de gaze cu efect de seră pe plan mondial, situaţie care se explică prin utilizarea încă substanţială a cărbunelui pentru producţia de electricitate şi încălzirea locuinţelor din această ţară asiatică.

China este considerată un lider potențial în lupta împotriva schimbărilor climatice după ce SUA s-au retras din acordul de la Paris.

Echipa MIT a folosit un model pentru a simula modul în care o politică climatică schimbă activitatea economică a unei provincii, utilizarea energiei și emisiile de CO2 și alți poluanți atmosferici. Simularea a calculat nivelul de poluare pe care comunitățile o inhalează și a consultat literatura epidemiologică pentru a determina numărul de decese care ar putea fi evitate.

Cercetătorii au calculat apoi valoarea economică a deceselor și le-au comparat cu costul total al implementării politicii de mediu.

Echipa MIT, care a inclus economiști și cercetători în domeniul atmosferei, a analizat dacă calitatea aerului din China și sănătatea publică a țării ar putea beneficia de o politică națională menită să îmbunătățească clima mondială.

Echipa a constatat că, în cadrul unui „scenariu fără politici de mediu”, China ar avea mai mult de 2,3 milioane de decese premature, legate de poluare până în 2030. Dacă, însă, va reduce emisiile cu 3, 4 sau 5% pe an, China ar evita 36.000, 94.000 și, respectiv, 160.000 de decese premature.

 

spot_img

Ultimele știri