Anemona Fediuc, angajată a companie Fashion Days, a pedalat 1.263 de kilometri pe durata campanie Bike2Work, care s-a întins pe șase săptămâni, între 18 mai și 28 iunie, devenind astfel angajatul cu cei mai mulți kilometri parcurși pe bicicletă.
„Pentru mine deplasarea pe bicicletă este extrem de practică. Este un lucru care îmi place și pe care îl susțin. Dacă nu merg pe bicicletă și folosesc metroul și mijlocele de transport în comun pot să fac și două ore și jumătate până la muncă. Ceea ce înseamnă cinci ore pe drum plus orele de muncă. Ar trebui să ajung acasă epuizată. Cu bicicleta, dacă forțez pot să fac și 40 de minute”, a spus Anemona. Ea a povestit că a învățat să meargă pe bicicletă în urmă cu trei ani, tocmai pentru a scurta drumul parcurs până la sediul companiei, care este în comuna Chitila.
Pedalând zilnic, Anemona recunoaște că ar prefera să mergă pe piste de bicicletă, însă până când acestea vor deveni realitate ea recomandă celor care vor să pedaleze să-și învingă teama și să iasă în trafic. „Am auzit foarte mulți oameni care spun că evită să mergă pe bicicletă pentru că le este teamă de câini sau de mașinile din trafic. Dar cu atenție poți să treci peste asta. Trebuie să învățăm să fim mai flexibili, atât noi cât și șoferii, și cred că vom putea să trecem împreună prin trafic”, a mai spus Anemona.
1.000 de angajați au pedalat în campania Bike2Work
Aproape 1.000 de angajați ai companiilor din România au pedalat în cadrul campaniei Bike2Work, realizat de Asociația Green Revolution. Bike2Work este un proiect co-finanțat prin Programul “Energie Inteligentă – Europa” al Uniunii Europene si desfășurat sub umbrela Federației Bicicliștilor Europeni (ECF). Pe parcursul celor șase săptămâni de campanie, participanții la campanie și-au putut înregistra cei 84.634 de mii de kilometri acumulați pe bicicletă cu ajutorul aplicației mobile I’Velo, disponibilă pe IOS in App Store și pe Google Play pentru Android și au totalizat peste 7.058 de ore pe bicicletă.
Kilometrii totalizați în campania Bike2Work au fost pedalați cu o medie de 11,99 km /h k, iar distanța medie a traseelor parcurse cu bicicleta a fost de 6,68 km, bicicliștii pedalând în medie cel puțin 14, 9 minute în fiecare zi.
25 de companii din toată țara s-au înscris în campania Bike2Work și și-au încurajat angajații să folosească bicicleta ca mijloc de transport alternativ, printre acestea numărându-se: Raiffeisen Bank, Ericsson, Oracle, Orange, Telekon, Stefanini, InSoft, Poșta Română, KFC etc.
Asociația Green Revolution s-a alăturat acestui proiect împreună cu alte organizații din 11 state europene (Olanda, Germania, Danemarca, Austria, Italia, Slovenia, Marea Britanie, Franța, Croația, Malta și Bulgaria), participarea asigurând, în mod oficial, un loc în marea familie de biciliști europeni!
Principalul scop al proiectului Bike2Work îl reprezintă încurajarea angajaților să adopte bicicleta ca mijloc de transport alternativ în detrimentul automobilului și atragerea companiilor în categoria – Cycle Friendly Employer și certificarea acestora conform standardelor UE.
Bicicliștii care vor să susțină campania Bike2Work o pot face în continuare, se pot înscrie pe site-ulwww.bike2work.ro, își pot descărca aplicația I’Velo și își pot înregsitra cursele.
Ediția următoare a campaniei va avea loc în 2016. Prin proiectul Bike2Work se promovează bicicleta ca cel mai potrivit mijloc de transport alternativ pentru drumul către serviciu și înapoi.
Detalii despre premiere și continuarea campanie, găsiți aici.
Citește și:
Aproape 1.000 de angajați, bicicliști în campania Bike2Work
Comunitatea de bicicliști de la Orange are deja cinci ani de biciclit spre serviciu
Telekom România încurajează mersul pe bicicletă ca metodă de reducere a emisiilor de carbon
Peste 30 de angajați ai Stefanini România au ales bicicleta pentru a veni la birou
Bike2Work: NOD susține alegerea angajaților de a veni la birou pe bicicletă
Poștașii, primii la biciclit. Poșta Română s-a înscris în Bike2Work
Aplicația care monitorizează drumurile pe bicicletă, descărcate de sute de ori în prima zi
Angajații Ericsson au luat startul în Bike2Work
Campania Bike2Work a luat startul! Angajații renunță la mașini