Conform unei analize derulate de CHEP în piața românească de bunuri de larg consum (FMCG), 88% dintre producătorii și retailerii participanți consideră economia circulară şi formele de colaborare implicite avantajoase pentru companie, în principal, din perspectiva economiei de costuri, materii prime şi deşeuri.
De altfel, companiile vor fi mai orientate în acest an către sustenabilitatea afacerii și ar putea include sau extinde diverse forme de colaborare, tipice economiei circulare.
Concluzia analiştilor CHEP România, subsidiara liderului mondial în servicii de închiriere a paleţilor şi parte a grupului Brambles, survine în contextul economic şi legislativ local şi european, care influenţează sectorul FMCG şi modul de funcţionare din supply chain.
Numărul companiilor care au trecut de la logistica liniară la circularitate a crescut anual cu aproximativ 60% la 30 iunie 2018, în piaţa locală de FMCG.
De asemenea, în România, se derulează 7 proiecte de transport colaborativ, în care partenerii de lanț logistic și-au aliniat planurile de transport pentru a reduce costurile și emisiile poluante. Colaborarea și vizibilitatea informaţiilor între agenţii economici care formează un supply chain, în paralel cu evoluţia progresivă a costurilor cu transportul mărfurilor va conduce, cel mai probabil, la creşterea alianţelor strategice existente deja pe piața autohtonă.
Kraft Heinz va adopta ambalaje sustenabile până în 2025 pentru a sprijini economia circulară
Expertul independent în economie circulară Ellen MacArthur Foundation susţine că, la nivel global, companiile devin tot mai preocupate să mențină valoarea produselor, a componentelor și a materialelor la cel mai înalt nivel de utilitate și valoare, pentru o perioadă cât mai lungă de timp și să scadă deşeurile, pentru a fi mai competitive şi mai sustenabile.
Sustenabilitatea este cu atât mai importantă, cu cât raportarea transparentă a indicatorilor non-financiari a devenit obligatorie pentru toate companiile cu peste 500 de angajați, nu doar pentru cele de interes public—conform ordinului Ministerului Finanțelor din noiembrie 2018, cu referire la aplicarea Directivei europene 2014/95.
De asemenea, modificarea modelului economic de valorificare a deșeurilor de ambalaje, de la 1 ianuarie 2019, va contribui la orientarea operatorilor economici spre soluții circulare, care pot garanta scăderea cantității de ambalaje puse pe piața națională, a poverii administrative și fiscale.
“Şi în România, companiile vor vedea mai clar schimbările pe care le implică trecerea de la un model economic liniar, care pleacă de la premisa că resursele sunt abundente şi ieftin de eliminat, la un tipar de creştere care să favorizeze reutilizarea, repararea, recondiţionarea şi reciclarea,” a precizat Gabriel Ivan, Country General Manager CHEP România.