Cea de-a doua mare cladire a lumii dupa Pentagon are nevoie de reabilitare, desi se afla in constructie de peste 20 de ani. Celebra si hulita in egala masura, Casa Poporului a inceput sa se degradeze inainte de a fi finalizata si inaugurata oficial. Reteaua de conducte are pierderi mari de apa, iar statia de ventilatie nu se simte prea bine. Iarna, zapada intra in birouri prin tamplaria neetansa, apa se infiltreaza de pe terase, iar caldura se pierde din cauza proastei izolari. In cladire functioneaza 31 de lifturi, fiecare cu consum de electricitate cat un tramvai, iar transformatoarele de curent sunt ca niste bombe cu ceas. Consumurile echivaleaza cu cele ale unui orasel de 25.000 de locuitori, ceea ce i-a determinat pe responsabili sa caute solutii de eficientizare energetica. Deputatul Sulfina Barbu, fost ministru al mediului, a initiat in 2009 programul „Parlamentul verde”, in parteneriat cu Asociatia Green Revolution, si a instituit colectarea selectiva a gunoiului. Directorul departamentului tehnic al cladirii, Alexandru Tanase, a inlocuit o treime din cele peste 100.000 de becuri cu unele economice si a reabilitat centrala termica. Arhitecta Anca Petrescu, autoarea proiectului „Casa Republicii”, considera ca cladirea nu are atatea pacate cate spune lumea si afirma ca palatul arata azi la fel care orice casa neintretinuta, locuita de niste prosti gospodari.
In lipsa unui audit energetic, pe care nicio firma nu s-a incumetat sa-l faca imensei cladiri, nimeni nu stie exact care ar fi caile de urmat si investitiile necesare pentru eficientizarea energetica a Casei Poporului.
Text de Dollores Benezic
Lumina „VIP” si „economic”
Domnul Constantin lucreaza in Casa Poporului de cand a devenit locuibila, adica din 1994. Pe vremea aceea nici nu stia de unde se stinge lumina, care statea vesnic aprinsa. Era o feerie revarsata non-stop din candelabrele pline de cristaluri. Seful lui, Alex Tanase, spune ca tot din perioada aia dateaza porecla purtata si azi de femeile de serviciu: „Fugeau hocheistele pe holurile astea ca sa stinga sau sa aprinda luminile, ca nu stiau care erau intrerupatoarele”. Hocheistele sunt femeile cu mopurile.
Azi, aprinderea si stingerea luminilor se face computerizat, pe scenarii, in functie de nevoi. Se mai economiseste niscaiva energie, dar nu suficient. Domnul Constantin insa a ramas intepenit in aceeasi rutina de 15 ani: in fiecare dimineata face pe jos patru kilometri prin Casa Poporului, luand temperatura camerelor, ca la bebelusi, intre orele 6.30 si 7.45. Inainte de aparitia telefoanelor mobile, domnul Constantin era verificat daca nu s-a ratacit prin casa prin apelarea la un telefon fix, situat pe traseu.
Temperatura e importanta pentru anumite sali de conferinta placate cu materiale scumpe, iar in functie de rezultatele indicate de termometru, domnul Constantin stie ce ventilatie sau caldura sa mai pompeze din uzina de ventilatie din subsol, in care se retrage dupa turul de dimineata.
„Pe C6 cota 0, poti sa-mi dai si mie un VIP?”, ii cere Alex Tanase, prin telefon, omului de la computerul cu scenariile de iluminat. VIP inseamna ca se aprind toate luminile din acea zona – scenariul cel mai energofag din toate. Se foloseste, fireste, cand vin in vizita oameni mari, au loc conferinte importante, dar, culmea, si cand mai fac curat femeile de serviciu, pentru ca, motiveaza Tanase, „ele trebuie sa vada bine prin toate cotloanele, sa nu ramana mizerie”.
De regula, scenariul este cel „economic” – adica sunt aprinse numai aplicele. Un pic mai luminos este scenariul „normal” – in care sunt aprinse pe jumatate toate candelabrele – si „VIP”, care e un fel de Las Vegas. Tanase spune ca rareori se intampla sa fie stinse toate luminile, pentru ca exista camere de supraveghere ale SPP care au nevoie de o oarecare vizibilitate. Tot pentru SPP se stinge repede si scenariul VIP facut ad hoc in cinstea noastra: „Ca sa nu se sperie SPP-istii, ca zic ca vine cineva important”.
„Ce, vreti sa consume cat un apartament?”
Tanase spune ca, in ritmul asta, Casa Poporului a atins un apogeu de consum in 1997, cand a inregistrat cele mai mari valori din istoria sa recenta. „Primele becuri economice am inceput sa le punem in 1998. A fost totusi o trecere la niste cheltuieli aparent fantastice – un bec incandescent costa 5.000 de lei, iar unul economic -300.000 de lei. Ca sa schimbi becurile de la o sala intreaga stai oricum jumatate de an. In acest moment sunt schimbate cam 30% din becurile din casa, cu unele economice”, explica Tanase.
Arhitecta Anca Petrescu pare sa agreeze ideea economisirii energiei, dar e nemultumita ca inlocuirea becurilor a anulat „filosofia estetica” a candelabrelor de cristal: „Trebuie sa studiezi cum pui un bec intr-un candelabru de cristal care a costat milioane, nu pui aiurea un bec. Acum nu se mai vede irizatia aceea a sutelor de cristale, se vad doar niste puncte luminoase si atat. Asa de putin sunt constienti de valoarea estetica a acestei case! Mie mi-au atras atentia nistre straini ca s-au pus becurile intr-un mod atat de prostesc, incat anuleaza efectul candrelabrelor”.
Petrescu mai spune si ca, intr-o cladire de rangul Casei Poporului, consumurile mari sunt normale si necesare. „De ce se mira atata oamenii? Multi kilowati apar in perioadele in care centrul de conferinte e in desfasurare. Cand dai lumina unei suprafete mari, ai si un venit de pe urma inchirierii acestui spatiu. Deci banii se scot. Sunt institutii publice, n-ai ce face”, conchide ea.
„Bate” Parlamentul European la deseuri si consum de apa
Nimeni nu se asteapta ca o cladire care intrece piramida lui Keops in volum sa consume cat o vila cu imbunatatiri, dar intr-o perioada in care lumea trece pe energii regenerabile si se preocupa sa-si reduca amprenta de carbon si consumurile, imensa Casa a Poporului pare culmea energofagiei.
In cifre absolute, Palatul Parlamentului din Romania consuma anual o cantitate dubla de apa potabila – peste 575.000 de metri cubi – fata de cat consuma la un loc toate cele trei sedii ale Parlamentului European (PE) – de la Bruxelles, Luxemburg si Strasbourg. Continuand comparatia, Casa Poporului produce anual o cantitate egala de deseuri – aproape 2.700 de tone – cu aceea produsa de cele trei sedii ale PE la un loc. Diferenta o da faptul ca, la PE, 50% din deseuri sunt reciclate, iar la noi abia a inceput timid acest proces.
La capitolul energie electrica, in ciuda pretentioaselor candelabre, a lifturilor si a utilajelor sale ineficiente energetic, parlamentul nostru pare mic copil pe langa cladirile PE. Anual, la noi se consuma „numai” 15.600.000 de kWh, cam cat cladirea PE de la Luxemburg. De doua ori mai mult consuma cladirea de la Strasbourg si de peste patru ori mai multe cea din Bruxelles. Pe de alta parte, energia consumata de sediile PE este suta la suta verde, adica provine din surse precum hidrocentrale, panouri solare, centrale eoliene etc.
Ca suprafete, cele trei cladiri ale PE si anexele lor insumeaza un milion de metri patrati, in vreme ce Palatul Parlamentului are circa 330.000 mp.
Calorifer spart = 70.000 de euro
Fabulosul consum de apa e cauzat de reteaua veche de conducte a cladirii. Palatul Parlamentului are o retea de 150 de kilometri de conducte, iar reabilitarea n-a ajuns decat la 10,5 kilometri. O situatie oarecum similara cu a oricarui oras din Romania. Consumul de apa a crescut, din 2004 pana acum de patru ori, dupa cum sustine Tanase. „In 2008 s-au consumat 575.000 de metri cubi de apa. Aceste cresteri ale consumului sunt cauzate si de gradul mai mare de ocupatie a Palatului Parlamentului”, explica el.
Totusi, si pierderile au o pondere mare, iar ele vin pe negandite si sunt descoperite de regula tarziu. Intr-o casa normala se intampla sa mai crape cate o conducta, darmite intr-o cladire cat un orasel. „Azi de exemplu s-a spart o teava. Daca sub ea e o sala cu decoratiuni de aur de 4 carate sau cu lemn de esenta rara e jale. S-a spart un calorifer acum ceva timp si nu s-a simtit multa vreme. Apa a curs, pentru ca in punctul termic nici nu se observa o asemenea avarie minora. Pana cand nu a iesit apa pe hol, la atata imensitate de spatiu, nu s-a vazut. In final reparatia peretilor deteriorati a costat 70.000 de euro”, exemplifica Tanase riscurile spargerii unui banal calorifer.
Uzina de frig, devoratoarea de freon
Ca administrator al Casei Poporului, Alex Tanase zice ca are o mare reusita, dar si o mare frustrare. A retehnologizat punctul termic al casei, sporindu-i randamentul cu 25% , dar nu i-a mai iesit la fel de bine acelasi scenariu cu uzina de frig a cladirii. Dupa o licitatie pentru retehnologizarea acesteia, o firma care nici n-a participat la licitatie a contestat rezultatele.
In subsolul Casei Poporului, o incapere imensa adaposteste mai multe containere cu instalatii de ventilatie si racire a aerului. Numai pentru Sala de plen a Parlamentului lucreaza non-stop doua astfel de containere. Mai in spate sunt cinci „locomotive cu abur” care nu mai functioneaza si care constituiau uzina de frig, inchisa in 2008. „Cand porneau faceau zgomot ca niste avioane. Consuma 470 de kilograme de freon pe an”, explica Tanase.
Centrala de frig consuma 3.250 kWh si a fost fabricata de o firma din fosta RDG care a dat faliment intre timp. „Costurile de operare erau foarte mari, la un randament de 5-7%. A fost prost proiectata din start. Mergea pe freon R22, care a fost interzis intre timp. Prin urmare am inchis-o. A functionat insa pana in 2008 si facea aer conditionat pentru parter si etajul 1”, o descrie Tanase.
Arhitecta Anca Petrescu e de parere ca, atunci cand au fost instalate, acestea erau performante. „Erau de generatie ‘89, luate in general din Germania Democrata. Dar nu erau nici ele finalizate, adica la centrala de frig apa folosita trebuia reciclata. Nu erau racordate complet. Am aflat cu stupoare anul asta ca din centrala frigorifica apa e aruncata la canal, ceea ce nu e in regula. Trebuia recirculata si ulterior folosita la udarea peluzei. Asa fusese proiectata”.
„Unii se plang ca nu are casa aer conditionat. De ce, pentru ca toate salile au aer conditionat, si instalatiile sunt prevazute pentru asa ceva. La noi totul se face dupa ureche. Pe centrala de frig trebuia facut un studiu mai serios, cu proiectantul care sa dea parametrii de functionare. Nici macar nu stiu daca centrala e energofaga, pentru ca nu stiu in ce parametri functioneaza ea”, se plange Petrescu.
Ceausescu, preocupat de consumul Casei
De altfel arhitecta se declara un pic depasita de noile preocupari mondiale in domeniul eficientizarii energetice, chiar daca recunoaste ca, la momentul proiectarii Casei Poporului, Ceausescu a solicitat anumite modificari, pentru economisirea energiei.
„Amprenta de carbon? Ce naiba mai e si asta? O sa ma documentez sa vad si eu despre ce e vorba. Oricum, si inainte de 1989 exista o preocupare pentru economisirea energiei. Proiectul meu prevedea un perete de sticla in fata, cu coloanele distantate. Mi-au cerut sa micsorez suprafata vitrata tocmai pentru economia de energie. Cu ziduri. Am mai auzit de reabilitarea termica a casei. Sa puna placi de polistiren peste piatra si marmura. Cea mai mare tampenie. Zidurile au o grosime foarte mare. INCERC (Institutul national de cercetare-dezvoltare in constructii) a studiat sase luni cum sa fie zidul si caramida astfel incat schimbul de caldura interior exterior sa fie minim”, explica autoarea casei.
Ferestre cu incuietori proaste
De altfel, chiar cand am vizitat-o pe Anca Petrescu in biroul sau de la parterul Casei Poporului, afara erau cateva grade cu minus, iar zapada se asernuse in strat gros peste Bucuresti. La fel de gros era si omatul patruns prin ferestrele biroului arhitectei. In incapere era destul de racoare, in ciuda celor catorva aeroterme care se chinuiau sa suplineasca ineficienta caloriferelor. In acest context, Anca Petrescu a vorbit despre „mai mult decat termopanele” Casei Poporului: „Geamurile astea sunt mai mult decat termopane. Sunt trei randuri de geam. Termopan pe afara si cu rama de aluminiu. Cea mai buna izolare. Am fost obligati sa facem peste tot asa. Dar nu se inchid bine. De 20 de ani e normal sa nu faci nicio reparatie la un geam? Modul cum s-au facut geamurile nu e din capul meu, e facut tot dupa studiile de la INCERC”, arata Petrescu.
Cautam auditor…
Nici biroul administratorului nu e ocolit de zapada, iar Tanase spune ca asta nu ar veni de la proasta intretinere, ci de o proiectare defectuoasa si o vechime care nu mai poate fi reparata. El admite ca schimbarea termopanelor Casei Poporului ar fi probabil afacerea secolului in Romania, insa nu crede ca cineva ar aproba-o, in conditiile in care orice cheltuiala pentru intretinerea „piramidei” – cum isi alinta Tanase locul de munca – se fundamenteaza birocratic si cu frica de tabloidele care se grabesc sa titreze „Iar si-au mai cumparat parlamentarii ceva pentru confortul lor”.
Pentru ca totusi cladirea are nevoie de un audit energetic, asa cum va fi obligatoriu din acest an pentru toate casele din Romania, Tanase a inceput inca din 2007 sa caute un auditor: „Din 2007 am publicat anunt sa vina firme de audit energetic si sa facem un audit casei. Nu a venit nimeni. Firmele prefera sa dea copy paste dupa acelasi proiect mic, pentru diverse apartamente, in loc sa ia intre 1 si 3 euro/mp pentru auditarea energetica a celei de-a doua cladiri ca marime din lume”.
Intr-un tarziu, prin toamna lui 2009, Camera Deputatilor a adunat o comisie de somitati in domeniu, care sa faca auditul. Nici aceasta comisie, zice Tanase, n-a avut vreun rezultat asa ca acum are niste promisiuni de la niste olandezi care si-ar fi oferit gratuit serviciile, numai de dragul legendarei cladiri.
Si arhitecta Anca Petrescu spune ca are solutii: „Eu am gasit cine sa faca auditul – am fost la Munchen si apoi la Universitatea din Frankfurt. Si facultatea de aici de la noi poate sa faca asta. Eu optez pentru cineva obiectiv si neutru. Am gasit universitati care ar face auditul cu 15.000 de euro. Auditul e preocuparea fiecaruia. Eu am cautat. Si eu sunt foarte interesata cand vad ca se fac propuneri de eoliene pe casa si alte tampenii”.
Casa rezista 500 de ani, dar instalatiile?
Pana la auditarea energetica insa, casa consuma mult si ineficient. Desi reabilitat, punctul termic nu face fata sa incalzeasca toata cladirea. Uzina de ventilatie fiind la fel de ineficienta, toate birourile au fost dotate in timp cu aparate de aer conditionat, care incarca la randul lor reteaua electrica a cladirii. Alex Tanase zice ca sta cu grija sa nu crape intr-o zi de la suprasolicitare: „Nu cred ca reteaua a fost dimensionata pentru toata aparatura existenta acum in cladire. Pe biroul meu, de exemplu, sunt trei computere. Tablourile electrice si sigurantele care se ard si pocnesc ca nucile sunt de pe vremea lui Ceausescu. Casa are si 16 transformatoare, dintre care doar unul e retehnologizat, cu ocazia amenajarii Muzeului de arta contemporana, cand s-au dat bani special pentru ca lucrarile de arta sa fie tinute intr-un climat propice. Un transformator retehnologizat costa 30 de miliarde de lei, plus 10% montajul. Sunt transformatoare care functioneaza cu ulei. Daca explodeaza unul, mor oameni. Toate erau deja depasite cand au fost montate. Astfel de transformatoare mai avea protectia civila in adaposturile antiaeriene, dar si aia si le-au schimbat. Am mai ramas noi cu ele pe cap”, descrie Tanase „tabloul” electric al cladirii.
Anca Petrescu il asigura ca n-are de ce sa-si faca griji. „Reteaua electrica cred ca are destul potential, nu mi-as face probleme. Orice instalatie se proiecteaza cu 30%-40% superioara capacitatii din momentul proiectarii. Nu mai bine intrebam proiectantul documentatiei electrice? Care a murit, dar a ramas fiul sau si poate sa spuna, sa faca un studiu. In momentul in care ii dai unei constructii un termen de existenta, inseamna ca dimensionezi si prevezi totul astfel incat aceasta casa sa functioneze cat ai spus. Daca cladirea e facuta pentru 500 de ani, nu-i faci un sistem electric pentru 15 ani”.
Proiectul „Parlamentul Verde”
Concluzia unanima este totusi ca imensa cladire, ce adaposteste aproape 20 de institutii de pe langa Parlamentul Romaniei, are nevoie de reparatii capitale si imbunatatiri ale instalatiilor pentru un consum optim de energie. Pentru asta, deputata Sulfina Barbu a initiat in vara lui 2009 proiectul „Parlamentul Verde”, in colaborare cu Asociatia Green Revolution. Acest proiect instituie colectarea selectiva a deseurilor, reciclarea hartiei consumate in cladire, inlocuirea corpurilor de iluminat si a aparaturii electrice cu unitati economice. „Palatul Parlamentului consuma cat un oras cu 25.000 de locuitori si este necesar sa rationalizam consumul pentru a reduce facturile uriase platite din bugetul public. «Parlamentul Verde» inseamna o cladire prietenoasa nu doar cu mediului, ci si cu bugetul public”, e de parere Sulfina Barbu.
Deputatul spune ca in numai sase luni proiectul a dat rezultate incurajatoare: „Din iunie pana in octombrie, din cladirea Camerei Deputatilor au fost colectate 11,5 tone de hartie si carton, 3,5 tone de plastic si 0,5 tone de sticla. Rezultatele au fost incurajatoare asa ca, pornind de la aceasta experienta, am depus deja o initiativa legislativa pentru introducerea colectarii selective obligatorii in toate institutiile publice, din 2010. Pentru aceasta initiativa m-am bucurat de sprijinul organizatiei nonguvernamentale Green Revolution”. ONG-ul a organizat de altfel in toamna anului trecut o serie de trei mari conferinte pe tema „Palatul Parlamentului isi reduce amprenta de carbon”, in care specialisti din mai multe domenii au dezbatut oportunitatile de reducere a consumului de apa si energie, dar si de creare a unui sistem de colectare selectiva si reciclare.
Nu faci Matiz din autobuz rusesc
Arhitecta Anca Petrescu e de parere ca cladirea la care munceste de mai bine de 30 de ani ar putea sa consume mai putin, dar nu prin initiative „trasnite” de genul morilor de vant amplasate pe cladire, a subsolului umplut cu biomasa sau a panourilor solare montate pe acoperis. „Economisirea vine din rationalizare. Din punctul de vedere al caldurii, de exemplu, al aerului conditionat, noi am avut ventilo-convectoare la toate birourile. Cand au inceput sa refaca cladirea, prin 1992-1993 au zis: ce o fi cu cioturile astea? Si au inceput sa taie tevile. Erau pentru aerisire si caldura. Prevazute in toata casa, legate la centrala de ventilatie. Casa era gandita in cele mai bune conditii tehnice. Dar nu a fost corespunzator exploatata”.
Administratorul casei nu vede nici el cu ochi buni eventualele mori de vant care sa impopotoneze cladirea, ci crede ca principala economie ar putea veni din reabilitarea instalatiilor. „Exista idei, panouri solare, moristi de vant. Dar eficienta e mai mare daca reduce numarul de becuri si retehnologizezi instalatiile. E o ineptie sa crezi ca cladiroiul asta poate sa consume 0 energie. E ca si cand avem o masina care consuma 28%, cat un autobuz. Daca reusim s-o facem sa consume 18% se cheama ca suntem mari. Dar ca s-o facem Matiz nu putem decat daca o inchidem”.
Auditul – complexitate uriasa
„Nu cred ca nu s-au gasit firme care sa faca auditul, ci mai degraba ca nu au avut ei bani ca sa-l plateasca”, crede Emilia Cerna Mladin, presedintele Asociatiei Auditorilor Energetici pentru Cladiri. Mladin spune ca o asemenea operatiune pentru Casa Poporului – care e „un mic dezastru energetic” – este deopotriva o lucrare grea si riscanta, din cauza complexitatii nemaiintalnite a cladirii. „Noi i-am propus domnului Tanase acum doi ani sa facem auditul, dar e o lucrare foarte grea, intr-adevar. E extrem de complexa pentru ca cladirea are foarte multe elemente legate de siguranta si control. In plus, la momentul acela caldirea nu avea planuri de niciun fel, nici arhitectonice, nici tehnice. Numai RLV-urile acelea sunt foarte scumpe, poate mai scumpe ca auditul in sine. Dureaza si mult si poate fi si destul de scump”, a mai spus Mladin. Pretul standard care se percepe la un audit energetic pentru cladiri normale oscileaza intre 1 si 3 euro/mp, insa Mladin crede ca in cazul unei suprafete atat de mari cum este Palatul Parlamentului pretul ar putea sa coboare sub 1 euro/mp. In lipsa auditului insa ea considera ca toate cheltuielile pentru reabilitatea Casei Poporului se fac anapoda.
O ISTORIE NETERMINATA
Mandra si luminoasa ctitorie a Epocii de Aur
„Astazi, 25 iunie 1984, in al patruzecelea an al aniversarii revolutiei de eliberare si afirmare nationala, de dezvoltare libera si independenta a Romaniei, am inceput lucrarile la Casa Republicii si Bulevardul Victoria Socialismului, mandre si luminoase ctitorii ale acestei epoci de adanci transformari revolutionare, constructii monumentale ce vor dainui peste veacuri, ca o impresionata marturie a vointei locuitorilor Bucurestiului, a intregului popor roman, menita a conferi demnitate si maretie Capitalei tarii, patriei noastre socialiste, Romania”. Asa scrie pe un pergament ingropat de Ceausescu undeva la temelia Casei Poporului. Constructia incepuse, de fapt, cu un an inainte, iar la momentul 25 iunie 1984 cladirea se afla deja la cota 0.
Pentru asta fusese demolat un intreg cartier situat pe Dealul Arsenalului – peste 7 kmp din vechiul centru al Capitalei – si relocarea a peste 40.000 de oameni din aceasta zona. Printre edificiile disparute se numara Manastirea Vacaresti, Spitalul Brancovenesc, Arhivele Nationale sau Stadionul Republica.
Noul Centru politic al tarii
Cladirea are o suprafata desfasurata de 330.000 mp si figureaza in Cartea Recordurilor ca a doua cladire administrativa din lume, dupa cladirea Pentagonului. Din punct de vedere al volumului, cu cei 2.550.000 mc ai sai, e pe locul 3 in lume, dupa cladirea de asamblare a rachetelor spatiale de la Cape Canaveral din Florida si dupa piramida lui Quetzalcoatl din Mexic. Casa Poporului depaseste cu 2% volumul piramidei lui Keops din Egipt.
Constructia Palatului Parlamentului facea parte, la acea vreme, dintr-un ansamblu denumit „Noul Centru politic al tarii” pentru care fusese organizat un concurs de urbanism. Acesta cuprindea cladiri reprezentative national: Muzeul National de Istorie (asa-zisa Casa Radio), Biblioteca nationala, Opera, Ministerul Apararii, Casa de Oaspeti (azi Hotelul Marriott), Casa Academiei Romane. „Acest centru trebuia sa se alinieze in jurul unui nou ax deschis in Bucuresti, care nu era o idee originala a lui Ceausescu, ci era inspirat dupa programul din 1934 al lui Carol al II-lea. In ziarele vremii din ’38 era anuntata inceperea demolarilor pentru deschiderea noului ax est-vest – azi Bulevardul Unirii -, iar pe Dealul Arsenalului trebuia sa fie amplasata Camera Deputatilor”, explica originea ideii Anca Petrescu.
1.000 de incaperi
In decembrie 1989, casa era finalizata 80%, iar lucrarile au fost sistate de revolta populara si de numeroasele voci care cereau o dezbatere nationala pe tema viitorului cladirii. La acel moment costurile cladirii erau estimate la 1,75 miliarde dolari SUA, iar, in 2006, la 3 miliarde de euro.
Lucrarile au fost reluate in 1993, cand s-a decis ca acolo sa se mute Camera Deputatilor, care pana atunci fusese in cladirea din Dealul Patriarhiei. De-a lungul anilor, la cladire au muncit 200 de arhitecti si peste 20.000 de muncitori, in cate trei ture, astfel incat ritmul sa fie neintrerupt.
Cladirea are azi aproximativ 1.000 incaperi, dintre care 440 birouri, peste 30 sali si saloane, 4 restaurante, 3 biblioteci, doua parcari subterane, o sala de concerte, restul fiind camere de deservire. Incepand din 2004 in cladire s-a mutat si Senatul Romaniei.
Nu a fost inca inaugurata
Conform adminstratorului Alex Tanase casa mai are cam 11% suprafete nefinalizate, in timp ce arhitecta Anca Petrescu spune ca, in acest moment, cladirea e ocupata in totalitate, suprafetele neamenajate fiind situate doar la subsol. In luna decembrie 2009, dupa 20 de ani, proiectantul a reusit pentru prima data sa adune la un loc si sa predea beneficiarului planurile tehnice ale cladirii, care nici azi nu e inaugurata oficial.
Constructia e o uriasa impletitura de sculpturi monumentale, ipsoserii aurite, pardoseli decorative, tavane dantelate, brocarturi, tapiserii si covoare grele, toate intr-un sir de saloane, galerii, sali fastuoase, holuri si sali de dimensiuni impresionate. Marmura de Ruschita alterneaza cu lemnul de esente pretioase, si cu cristalurile din candelabre.
Ea a fost urata multa vreme de romani pentru ca este asociata dorinta de putere si megalomania dictatorului Ceausescu, fiind construita prin ruinarea inimii Capitalei si prin infometarea Poporului. Aprecierile venite din strainatate la adresa constructiei a mai indulcit sentimentele autohtone pentru ea.
