Amonil a primit Autorizatia Integrata de Mediu

Societatea comerciala Amonil Slobozia a obtinut Autorizatia Integrata de Mediu cu termen de valabilitate pana la sfarsitul anului 2014, potrivit informatiilor transmise Bursei de Valori Bucuresti.

Societatea detine si Autorizatia de Gospodarire a Apelor si Autorizatia privind emisiile cu efect de sera, potrivit sursei citate.

Capitalul social subscris si varsat al societatii, care tranzactioneaza valorile mobiliare emise pe BVB, este de 11,2 milioane lei. In ultima sedinta de tranzactionare pe piata reglementata, actiunile Amonil au fost tranzactionate la un pret mediu de 0,0783 lei. Au fost inregistrate 22 de tranzactii a caror valoare totala a fost de 8.819 lei, potrivit BVB.

Producatorul de ingrasaminte Amonil Slobozia a incheiat primele noua luni ale acestui an cu pierderi de 9,576 milioane lei, cu 9,64 la suta mai mari fata de cele din perioada similara a anului trecut. Veniturile totale au scazut de aproape 12 ori fata de primele trei trimestre din 2006 si s-au cifrat la 19,497 milioane lei, iar cheltuielile s-au redus de opt ori, ajungand la 9,576 milioane lei.

Cifra de afaceri a companiei s-a situat la 11,464 milioane lei, fiind de 19 ori mai mica fata de cea din perioada ianuarie-septembrie 2006.

La 30 septembrie 2007, Amonil avea de recuperat creante in valoare de 16,939 milioane lei si de achitat datorii de 71,892 milioane lei.

Combinatul de ingrasaminte chimice Amonil Slobozia a inregistrat, din octombrie, de la redeschiderea productiei, un profit de 3,5 milioane de lei, dupa ce timp de aproximativ un an a fost inchis.

spot_img

Ultimele știri