Aeroportul International Denver din SUA se va lauda in curand cu cea mai ecologica parcare din lume, potrivit Inhabitat.
Parcarea va fi alimentata cu energie solara, eoliana si geotermala si va fi dotata chiar si cu statii de alimentare a masinilor electrice. Acest lucru va ajuta aeroportul sa isi atinga tintele de reducere a consumului de energie, a costurilor si emisiilor.
Reprezentantii Aeroportului International Denver si-au unit fortele cu americanii de la BMW Group Designworks pentru a finaliza parcarea care va fi inaugurata peste o luna si care se asteapta sa primeasca certificatul pentru cladiri verzi LEED Gold. Odata finalizata, parcarea va putea acomoda circa 4.200 de vehicule.
Un alt aeroport eco din SUA este Aeroportul International din Boston care s-a echipat cu un sistem solar alcatuit din 1.000 de panouri care va ajuta la economisirea a circa 3.500 de barili de petrol anual.
Printre alte aeroporturi care s-au remarcat cu initiative prietenoase cu mediul se numara Le Castellet International din Sudul Frantei, Fresno-Yosemite din California si aeroportul Leh din India.