Amenzile Garzii de Mediu s-au dublat in 2010

Numarul controalelor efectuate de Garda Nationala de Mediu (GNM) in prima parte a acestui an a crescut vertiginos, dubland suma obtinuta din amenzi, care au adus bugetului de stat aproape sapte milioane de lei.

Inspectorii si-au propus sa realizeze in 2010 aproximativ 48.500 de inspectii in domeniul protectiei mediului, realizand, pana in prezent, 21.500 de actiuni. Comparativ, anul trecut GNM a desfasurat 18.100 de controale.

Incasare de 90%

Din cele peste 2.200 de amenzi s-a incasat suma de 6.700.000 de lei, aproape dublu fata de aceeasi perioada a anului 2009. Gradul de incasare depaseste 90%, ceea ce, potrivit autoritatilor, este o noutate. In 63 de cazuri, inspectorii au suspendat activitatea agentilor comerciali controlati, dupa ce au constatat incalcarea legislatiei. In plus, pe fondul crizei, sau dintr-o revizuire a activitatii judecatoresti, tot mai putini contestatari ai deciziilor GNM au obtinut castig de cauza.

“Avem tot mai putine contestatii in instanta si se pare ca organele judecatoresti au inceput sa inteleaga activitatea noastra si sa transforme din ce in ce mai putine amenzi in avertismente”, a declarat comisarul Garzii Nationale de Mediu, Silvian Ionescu.

El a mentionat ca, desi numarul sesizarilor penale facute de inspectorii de mediu au scazut, numarul cazurilor cu caracter penal a crescut semnificativ. Explicatia este ca inspectorii merg pe teren cu politistii de la serviciul antifrauda, care inainteaza propriile sesizari.

Amenzi pentru amenintarea biodiversitatii

In 2010, comisarii GNM au inregistrat 72 de cazuri de poluare accidentala fara impact major asupra sanatatii populatiei si a factorilor de mediu. Cele mai multe incidente au fost sesizate la nivelul poluarii solului (46 de cazuri), in timp ce pentru poluarea apei au fost identificate 16 cazuri. De asemenea, poluarea aerului a fost sesizata in sapte cazuri. Unele dintre incidente au afectat simultan mai multi factori de mediu.

Anul acesta inspectorii de mediu au devenit mai vigilenti si in ceea ce priveste biodiversitatea. Ei au organizat pana in prezent 4.900 de inspectii, fata de 1.400 in 2009. Pentru cazurile de incalcare a legislatiei in domeniul biodiversitatii au fost aplicate 420 de amenzi, in valoare totala de aproape 5.200 de lei.

Raluca Petrescu

 

spot_img

Ultimele știri