Amendă de 875 mil. euro pentru BMW şi Volkswagen pentru înţelegeri la epurarea gazelor de eşapament

Comisia Europeană a amendat, joi, cu 502 milioane de euro constructorul auto german Volkswagen şi cu 373 milioane de euro compania BMW, pentru că au limitat concurenţa în domeniul sistemelor de epurare a gazelor de eşapament ale automobilelor diesel.

Un alt mare constructor auto german, Daimler (producătorul automobilelor marca Mercedes), care a participat la acest cartel, nu a fost sancţionat pentru că a dezvăluit Comisiei Europene existenţa înţelegerii. Astfel a evitat o amendă de 727 milioane de euro.

Executivul comunitar a explicat că Volkswagen, BMW şi Daimler (Mercedes) „s-au întâlnit în mod frecvent în cadrul unor reuniuni tehnice, pentru a discuta despre dezvoltarea tehnologiei reducerii catalitice selective (SCR), care elimină emisiile nocive de oxid de azot (NOx) din gazele de eşapament ale maşinilor cu motor diesel, prin injectarea de uree (cunoscută sub numele de AdBlue)”.

În timpul acestor întâlniri și timp de peste cinci ani, între 2009 şi 2014, producătorii de automobile s-au înţeles între ei pentru a evita concurența în ceea ce privește o curățare mai bună decât cea prevăzută de lege, în ciuda faptului că tehnologia relevantă era disponibilă.

Mai precis, Daimler, BMW și grupul Volkswagen au ajuns la un acord privind dimensiunile și gamele de rezervoare de AdBlue și la o înțelegere comună privind consumul mediu estimat de AdBlue. De asemenea, au făcut schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial cu privire la aceste elemente. Astfel, au eliminat incertitudinea cu privire la comportamentul lor viitor pe piață în ceea ce privește curățarea emisiilor de NOx peste cerințele legale (așa-numita „supra-împlinire”) și intervalele de umplere cu AdBlue.

Potrivit CE, aceasta înseamnă că au restrâns concurența în ceea ce privește caracteristicile produselor relevante pentru clienți.

„Aceste companii posedau tehnologia necesară pentru a reduce emisiile nocive dincolo de ceea ce era obligatoriu legal în normele de poluare ale UE. Însă au evitat să se concureze, prin utilizarea întregului potenţial al tehnologiei pentru a merge mai departe decât ceea ce era cerut prin lege”, a declarat comisarul european pentru Concurenţă, Margrethe Vestager.

„Investigația de astăzi privind cartelul este un exemplu al modului în care aplicarea legislației în materie de concurență poate contribui la „Green Deal”, menținând piețele noastre eficiente, echitabile și inovatoare. Inovarea este esențială pentru ca Europa să își atingă obiectivele ambițioase ale programului Green Deal, iar o concurență dinamică este esențială pentru ca această inovare să prospere”, concluzionează Comisia.

Această investigație privind cartelurile este separată și distinctă de alte investigații, inclusiv de cele efectuate de procurori și de alte autorități în cazul producătorilor de automobile și al utilizării de dispozitive de invalidare ilegale pentru a păcăli testele de reglementare.

Comisia Europeană urmează să propună în data de 14 iulie o înăsprire a normelor privind emisiile de CO2, ceea ce ar urma să conducă la eliminarea tuturor motoarelor cu ardere internă, în următorul deceniu, în beneficiul automobilelor electrice, în ideea de a lupta împotriva schimbărilor climatice.

spot_img

Ultimele știri