Un raport recent arată costurile reale ale tranziției de la ambalaje din plastic de unică folosință la opțiuni reutilizabile.
Industria europeană ar putea plăti scump – dar este mediul dispus să mai aștepte?
Ambalaje la răscruce: ce vrea UE și ce poate industria
Ambalajele care învelesc marfa pe paleți au, la prima vedere, un rol simplu: să protejeze produsele în timpul transportului. În realitate, aceste folii și huse din plastic sunt un element-cheie în logistica modernă. Ele stabilizează încărcătura, o feresc de umezeală, praf, raze UV și contaminare, și se adaptează rapid la formele variate ale produselor.
Problema este că, aproape fără excepție, sunt fabricate din plastic de unică folosință.
Noua legislație a Uniunii Europene – Regulamentul privind ambalajele și deșeurile de ambalaje (PPWR) – cere ca, începând cu anul 2030, toate ambalajele folosite pentru stabilizarea paleților între operatori economici din același stat membru sau din cadrul aceleiași companii să fie reutilizabile.
În cazul transportului între state membre diferite, procentul trebuie să fie de minimum 40%, urmând să ajungă la 70% până în 2040.
Se permit excepții, dar doar în cazurile în care există constrângeri economice justificate la nivel sectorial – o formulare care, așa cum arată raportul realizat de RDC Environment în martie 2025, ar putea deveni normă, nu excepție.
Cine a cerut studiul și ce a analizat?
Raportul, intitulat Economic Impact of Switching to Reusable Options for Pallet Wrapping, a fost comandat de European Plastics Converters (EuPC), o organizație care reprezintă industria prelucrătoare de plastic din Europa. Scopul a fost evaluarea impactului economic al înlocuirii ambalajelor de unică folosință cu opțiuni reutilizabile, conforme cu PPWR.
Autorii au analizat opt sectoare industriale majore – agricultură, ciment, construcții, lactate, apă îmbuteliată, mase plastice, sticlă și retail – folosind pentru fiecare un produs reprezentativ, precum saci de ciment de 25 kg, sticle de lapte din HDPE sau role de izolație. Pentru fiecare caz, s-au comparat costurile actuale ale ambalării cu cele care ar rezulta în urma tranziției la un sistem reutilizabil, ținând cont de costurile directe, de investițiile necesare în automatizare și de provocările logistice.
Cum ar arăta ambalajele reutilizabile?
Printre soluțiile propuse ca alternative se numără husele reutilizabile cu bretele de fixare, cutiile sau lăzile de plastic pliabile, precum și sisteme conceptuale de lăzi cu încuietori suprapuse, adaptate transportului sticlelor goale.
Deși unele dintre aceste formate sunt deja folosite în sectoare de nișă, ele nu sunt încă disponibile la scară industrială sau nu sunt automatizate.
Raportul pornește de la ipoteza că soluțiile automatizate – pentru aplicarea și îndepărtarea acestor ambalaje – vor fi disponibile în viitor, dar recunoaște că în prezent ele nu există.
Astfel, modelarea costurilor se bazează pe simulări și proiecții, nu pe exemple existente în industrie.
De ce contează aceste ambalaje? Funcții esențiale
Ambalajele actuale din plastic îndeplinesc funcții multiple, care trebuie replicate de orice soluție alternativă.
În primul rând, asigură stabilitatea încărcăturii în timpul manipulării și transportului, ceea ce este esențial pentru produse fragile, voluminoase sau ușor de dezechilibrat.
În al doilea rând, oferă protecție împotriva factorilor de mediu, cum ar fi ploaia, radiațiile UV, umezeala sau variațiile de temperatură.
De asemenea, previn contaminarea cu praf, insecte, bacterii sau mirosuri nedorite – aspecte esențiale pentru produse alimentare sau ambalaje primare.
Nu în ultimul rând, aceste ambalaje sunt ușor de aplicat și de îndepărtat, putând fi gestionate atât automat, cât și manual.
Flexibilitatea este un alt avantaj-cheie: ambalajele actuale din plastic se pot adapta cu ușurință la diverse dimensiuni, greutăți sau forme ale produselor, ceea ce le face extrem de versatile.
Cine și cum ar fi afectat? Cifrele vorbesc
Studiul arată că trecerea la ambalaje reutilizabile ar genera costuri suplimentare, variind între 0,3% și 15,9% din prețul fiecărui produs, în funcție de sector.
Cele mai mici creșteri s-ar înregistra în domeniul materialelor plastice (0,3% pentru sacii cu peleți), în timp ce, la sticlele goale din sticlă, costul suplimentar ar ajunge la aproape 16%, din cauza nevoii de ambalaje extrem de stabile și curate.
Pentru produsele lactate, costurile ar crește cu aproximativ 2,2%, în timp ce pentru apa îmbuteliată creșterea ar fi de circa 2,7%. În retail, în cazul cutiilor cu șervețele, costul suplimentar s-ar ridica la peste 8%.
Extrapolate la nivelul UE, aceste costuri suplimentare ar însuma aproape 5 miliarde de euro anual, doar pentru categoriile de produse analizate. Iar suma ar fi cu siguranță mai mare dacă s-ar extinde evaluarea la întreaga piață europeană de ambalaje de transport.
Costuri ascunse: investiții și tranziție logistică
Implementarea unor sisteme reutilizabile presupune achiziționarea de echipamente complet noi pentru paletizare, ambalare, despachetare și gestionare a ambalajelor returnabile.
Potrivit raportului, investiția inițială necesară pentru liniile de ambalare automatizate se ridică la aproximativ 8,4 miliarde de euro, fără a include costurile de cercetare-dezvoltare, recalificarea personalului sau modificările logistice.
Pe termen scurt și mediu, industria va trebui să gestioneze coexistența a două sisteme: ambalaje reutilizabile pentru piața UE și ambalaje de unică folosință pentru export.
Acest lucru va complica procesele de producție, va crește costurile de stocare și va necesita spații suplimentare pentru depozitarea ambalajelor curate și murdare, dar și pentru manipularea lor în buclă închisă.
În plus, lipsa unor standarde comune la nivel european pentru formatele de ambalaje reutilizabile va conduce, cel mai probabil, la o fragmentare a pieței și la dificultăți în reutilizarea eficientă a acestora între companii.
Efecte colaterale: cine va plăti?
Raportul nu face estimări directe privind impactul asupra prețurilor finale, dar sugerează că o parte din costurile suplimentare va fi, inevitabil, transferată către consumatori.
Producătorii cu putere redusă de negociere vor absorbi o parte din pierderi. Cei cu poziție dominantă ar putea ajusta prețurile.
În industriile expuse competiției globale, creșterea costurilor ar putea afecta exporturile și competitivitatea întreprinderilor europene.
În cazul în care tranziția nu este însoțită de sprijin public – sub forma subvențiilor, deducerilor fiscale sau a fondurilor de inovare – există riscul ca o parte dintre producători să amâne conformarea, să ceară derogări sau chiar să își relocheze activitatea în afara UE.
Între ambiție ecologică și realism economic
Raportul RDC Environment, realizat la comanda EuPC, oferă o privire complexă și documentată asupra implicațiilor economice ale unei tranziții ecologice necesare, dar deloc simple.
Dacă ambiția Uniunii Europene este de a reduce drastic cantitatea de plastic de unică folosință, va trebui să ia în calcul și sprijinirea concretă a industriilor afectate.
În lipsa unui cadru coerent, echitabil și predictibil, tranziția riscă să devină o povară, nu o soluție. Iar sustenabilitatea – deși esențială – va rămâne o idee bună, dar greu de pus în practică.
