Agerpres: Alerta maximă in Caraibe in fata furtunii tropicale Emily

Republica Dominicană a decretat stare de alertă ciclonică maximă (alertă roșie) marți în șase provincii și stare de vigilență preventivă în alte șapte regiuni în fața iminentei sosiri a furtunii tropicale Emily, a anunțat Centrul operațiunilor urgente, citat de AFP.

 

Autoritățile dominicane au suspendat, de asemenea, toate activitățile de petrecere a timpului liber și acvatice pe toate coastele și râurile țării.

În statul vecin, Haiti, autoritățile au decretat de asemenea – marți – alerta roșie pe întreg teritoriul cu câteva ore înainte de trecerea furtunii, invitându-și locuitorii să părăsească zonele de risc.

La 21h00 GMT marți, Emily se afla la 300 km sud-est-est de San Juan, capitala statului Porto Rico, și se deplasa cu viteza de 19 km/h spre vest-nord-vest. Vânturile sale suflau cu viteza de 85 km/h, potrivit Centrului național american al uraganelor /NHC/, al cărui sediu este la Miami.

Citeste mai mult pe agerpres.ro

spot_img

Ultimele știri