Președintele Agent Green, Gabriel Păun, a trimis astăzi o scrisoare deschisă adresată ministrului Apelor și Pădurilor, Doina Pană, ca răspuns la acuzațiile formate de aceasta la adresa organizațiilor Greenpeace România și Agent Green. Redăm integral textul documentului:
”Stimată doamnă Doina Pană, ministru al apelor și pădurilor,
Vă mulțumim pentru scrisoarea deschisă adresată către Agent Green și Greenpeace. Apreciem activitatea și eforturile Dumneavoastră la care și noi v-am fost alături și am contribuit semnificativ în ultimii 3 ani, atât când ați fost ministru, cât și când ați fost membru al Parlamentului. Împreună am îmbunătățit codul silvic și ne-am luptat cu mafia lemnului.
Am continuat eforturile noastre și cu succesorii Dumenavoastră pentru norme de aplicare mai bune și am sprijinit activ Inspectorul Pădurilor despre care trebuie să recunoaștem că dacă ar fi fost operaționalizat la întreaga sa capacitate atunci s-a fi oprit cu adevărat tăierile ilegale, acesta având printer altele capacitatea de a preveni transporturi multiple cu aceleași acte și ”albirea” lemnului în depozite. Vestea revenirii Dumneavoastră la minister ne-a bucurat și vă promitem că vă vom sprijini de fiecare data când veți face ceea ce este bine pentru pădure.
Am devenit însă îngrijorați atunci când ministerul și-a negat și-a atacat în mod voalat propria legislație pentru protejarea pădurilor virgine (OM 3397/2012 și OM 2525/2016), și recentele acțiuni luate de ministerul Dumneavoastră prin care publicului i s-a eliminat deja accesul la datele esențiale despre păduri care erau disponibile initial prin portalul www.inspectorulpadurii.ro Totodată, Hotărârea de Guvern pentru operaționalizarea completă a Inspectorului Pădurilor a fost prorogată prin HG 219/2017 până în luna octombrie. Prorogarea este de asemenea discutabilă având în vedere că ministerul a recepționat în prezent de la dezvoltatorul aplicației toate obiectivele cuprinse în caietul de sarcini asumate.
Greenpeace România și Agent Green promovează un mesaj mincinos, susține Ministrul Apelor și Pădurilor
Am luat la cunoștință faptul că ați depus plângere penală la PÎCCJ și că așteptați finalizarea anchetei, pentru a relua procesul de dezvoltare al sistemelor informatice. Doamnă ministru, avem suspiciunea rezonabilă că în acest răgaz hoții de lemne vor putea în continuare să exploateze lemn illegal, să facă transporturi multiple cu aceleași acte, să albească lemnul în depozite și să îl pună pe piața globală. De aceea vă rugăm să faceți dovada că sunteți de bună credință și să găsiți soluții intermediare pro active și constructive până la finalizarea și soluționarea anchetei în curs.
Doamnă ministru, Inspectorul Pădurilor era singurul instrument de transparență și trasabilitate care putea implica cetățenii în lupta pentru combaterea tăierilor ilegale de păduri. De aceea vă rugăm nu doar să restaurați imediat accesul publicului la informațiile care erau disponibile publicului larg la începutul anului, ci chiar să extindeți cantitatea și tipul de informații accesibile publicului prin Inspectorul Pădurii. Tăierile ilegale rămân o problemă serioasă și persistentă, care continuă să amenințe mediul, societatea și creșterea economică. Gestionarea corespunzătoare a pădurilor – un tezaur national prețios și sursă de mândrie pentru țară – necesită acces la informații cheie de genul celei oferită prin Inspectorul Pădurii.
Vă felicităm pentru crearea Radarului Pădurilor în anul 2014. Extinderea sistemului în anul 2016 prin testarea aplicației Inspectorul Pădurii reprezintă o abordare extraodrinară a Guvernului de a-și angaja cetățenii în lupta pentru combaterea fenomenului tăierilor ilegale. De aceea vă cerem să ne redați accesul la toate informațiile care au fost eliminate și mai mult, să asigurați accesul la informația despre trasabilitatea lemnului prin:
- Publicarea legăturii dintre transporturile de lemn și amenajamentele silvice adăugând numărul APV-ului (actul de punere în valoare) care arată exact de unde s-a tăiat lemnul, ce specie, volum aprobat și coordonatele GPS pentru perimetrul aprobat.
- Adăugarea de straturi suplimentare pentru a evidenția limitele siturilor Natura 2000, a parcurilor naționale și naturale, a monumentelor naturii și a rezervațiilor.
- Garantarea accesului pentru terți prin utilizarea de API cu scopul de a oferi publicului posibilitatea de a dezvolta noi aplicații care pot conduce atât la îmbunătățirea eficienței aplicației cât și la facilitarea conformării industriei lemnului cu legislația în vigoare, permițând de exemplu calcularea automata a APV-ului, planificarea și monitorizarea operațiunilor forestiere
România are oportunitatea de a demonstra lumii că este ferm angajată în lupta împotriva corupției și a fraudei prin transparență și inovație. Țări precum Ghana, Peru sau Brazilia care se luptă cu tăierile ilegale oferă deja mai multă transparență decât România, însă Inspectorul Pădurii reprezintă o platformă unică și inovativă pentru implicarea publicului.
Industria lemnului din Uniunea Europeană este obligată din anul 2013 să verifice proveniența lemnului, iar publicarea trasabilității este esențială pentru a reda lumii încrederea că lemnul din România corespunde standardelor naționale și internaționale.
Pădurile din România sunt recunoscute ca fiind printre cele mai sălbatice din Europa și că adăpostesc cea mai vastă suprafață de păduri virgine cu cea mai însemnată biodiversitate.
Acest unic patrimoniu national este pe cale de a fi pierdut pentru totdeauna cu efecte devastatoare pe termen lung pentru sectorul lemnului și pentru ecologie.
Lupta pentru salvarea pădurilor din România poate fi câștigată doar dacă Guvernul va implica publicul prin transparență și garantarea accesului la informație cheie despre cum sunt gospodărite pădurile țării. Doamnă ministru, tot ce vă cerem de fapt este să redați românilor șansa să lupte pentru protejarea propriilor păduri”.