Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională va fi reluat începând cu data de 6 noiembrie, anunţă Administraţia Fondului de Mediu (AFM).
De la această dată instalatorii validaţi vor putea să continue înscrierea persoanelor fizice în aplicaţia informatică.
Aplicația informatică prin care cele 245 de firme agreate puteau depune proiectele de finanțare a instalării de panouri fotovoltaice prin programul AFM a fost închisă pe 10 septembrie, în aceeași zi în care a fost deschisă, la doar șase ore și jumătate de la debutul programului.
AFM precizează că persoanele fizice care nu au depus şi nu au înregistrat documentele la instalatorii validaţi până în data de 10 septembrie vor avea posibilitatea de a depune la instalatori documentele solicitate, cu condiţia ca acestea să fie valabile la data înregistrării în aplicaţia informatică.
„Toate documentele înregistrate cu succes în aplicaţia informatică, precum şi cele înregistrate în registrul instalatorilor care nu au fost încărcate în aplicaţie până la momentul suspendării accesului în aplicaţia informatică, sunt acceptate de Administraţia Fondului pentru Mediu ca fiind depuse în termen, în vederea analizării”, spune AFM
Valoarea contractului de finanţare este de 536 milioane lei, sumă asigurată din Programul Operaţional Regional (POR). Valoarea totală a finanţării acordate pentru acest program se ridică la aproximativ 656 milioane lei, Administraţia Fondului pentru Mediu asigurând, din Fondul pentru Mediu, sumele necesare pentru regiunea Bucureşti – Ilfov.
Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional.
Finanţarea se acordă în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei. Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii.
După închiderea aplicaţiei pe 10 septembrie, producătorii de energie regenerabilă, dar şi Greepeace România au cerut insistent AFM să urgenteze reluarea Programului de finanțare dedicat prosumatorilor.