AFM prelungește perioada de depunere a dosarele pentru dezvoltarea infrastructurii de încărcare a mașinilor electrice

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a decis prelungirea termenului de depunere a proiectelor pentru Programul de dezvoltare a infrastructurii de încărcare a autovehiculelor electrice și electrice hibrid până pe data de 15 noiembrie 2016.

electrice

Programul a fost conceput ca unul multianual, cu o țintă indicativă de 6.000 de puncte de alimentare instalate în rețea, până în anul 2020. Bugetul alocat pentru anul 2016 de Administrația Fondului pentru Mediu pentru acest Program este de 55.000.000 lei.

Programul ,,Infrastructură de alimentare verde” este destinat persoanelor juridice, respectiv primăriilor din localități cu mai mult de 50.000 de locuitori, instituțiilor publice și agenților economici din astfel de orașe, dar și agenților economici ale căror sedii sociale sau puncte de lucru au acces direct la autostrăzi, drumuri europene și drumuri naționale.

Fiecare dintre acești beneficiari poate aplica la Administrația Fondului pentru Mediu pentru instalarea de puncte de încărcare și poate beneficia de finanțarea a 80% din costurile unui astfel de proiect.

Suma maximă pe care o poate solicita o primărie, instituție publică sau un agent economic este de 900.000 de lei – aproximativ 200.000 de euro.

Programul permite instalarea atât a punctelor de încărcare cu putere normală, egală cu 22 kw curent alternativ cât și a celor cu putere înaltă, mai mare de 22 kw curent continuu.

Pentru o priză cu încărcare normală (de circa 4 ore) AFM a stabilit în concordanță cu nivelul pieței o sumă maximă decontabilă de 2.500 de euro, iar pentru una cu încărcare rapidă (sub 1 oră) o sumă de 35.000 de euro. După un calcul simplu, orice primărie, instituție publică sau agent economic poate instala din suma maximă alocată (aproximativ 200.000 de euro) 4 prize de încărcare rapidă și alte 24 cu încărcare normală.

Locațiile care pot fi dotate cu chargere rapide sau normale conform viziunii Programului sunt: parcările publice, parcări destinate sau care deservesc punctele de interes public (baze sportive, săli de spectacole, instituții publice, centre comerciale, unități hoteliere, gări, aeroporturi, benzinării), parcări cu acces direct la autostrăzi, drumuri naționale sau europene.

Cei care vor aplica în cadrul sesiunii de finanțare trebuie să prevadă în proiectul cu care aplică locuri de parcare corespondente numărului de puncte de încărcare care trebuie marcate distinct și semnalizate cu panouri de informare.

spot_img

Ultimele știri