Inevitabilul s-a produs: România a fost condamnată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru eșecul sistematic de a reduce poluarea cu pulberi în suspensie (PM10) din București în ultimii 13 ani. Comisia Europeană avertiza România că va lua această măsură de cel puțin trei ani, iar noi, locuitorii, resimțim efectele acestei expuneri la poluare chiar și în lipsa datelor oficiale privind calitatea aerului, aspect de asemenea contestat de executivul european.
În decembrie anul trecut a fost lansată platforma Aerlive.ro pentru monitorizarea calității aerului din București, ceea ce a bucurat pe mulți dintre noi, pentru că în sfârșit există date în timp real care acoperă toți poluanții reglementați în Directiva privind Calitatea Aerului. Ani de zile, noi, ONG-urile, am tot atras atenția asupra faptului că stațiile oficiale de monitorizare a calității aerului sunt amplasate prost (de exemplu în zone cu vegetație bogată care absoarbe nivelul real de poluare) sau că site-ul oficial arată foarte des aceleași cifre în limitele admise (deși noi ne sufocăm) sau că nu măsoară chiar unul din cei mai periculoși poluanți, PM2.5.
O mare parte a locuitorilor din București s-au mobilizat și au alertat Garda de Mediu în nopțile și weekendurile cu indici de poluare de până la 12 ori peste limita legal admisă, iar Primăria Capitalei a fost chemată și în instanțele naționale pentru eșecul de a reduce poluarea.
În același timp, vecinii noștri din Balcanii de Vest sunt și mai nedreptățiți. Acolo, astfel de măsurători nu intră la categoria episoade, ci sunt o constantă a ultimilor 4-5 ani. Au avut loc proteste masive de stradă – neîntâlnite încă la noi – și uneori autoritățile chiar au luat măsuri de reducere a poluării, dar doar pe termen foarte scurt (de exemplu oprirea uneia din cele 4 unități de la o termocentrală pe cărbune din Tuzla -Bosnia şi Herţegovina-, sau limitarea accesului auto în centrul capitalei Kosovo). Soluțiile au fost doar un plasture mult prea mic pe o rană pe care decidenții atât naționali, cât și cei din UE o ignoră de ani de zile și care se tot adâncește.
Poluarea aerului în Balcani
Din 2016 mă ocup de măsurători independente ale poluării cu particule în suspensie (PM10 și PM2.5) în această regiune, din aceleași motive pentru care și în București s-au mobilizat ONG-urile – lipsa datelor la zi și aparate oficiale de măsurători plasate în locuri irelevante care nu monitorizează decât 1-2 poluanți. Însă cifre ca cele pe care le-am înregistrat în Tuzla (Bosnia și Herzegovina), Bitola (Macedonia de Nord) sau Pljevlja (Muntenegru) nu credeam că voi vedea în Europa. Sarajevo e a patra cea mai poluată capitală a lumii, iar Serbia este pe primul loc în Europa și pe al nouălea în lume într-un clasament al numărului de decese premature provocate de poluarea aerului, raportat la numărul de locuitori. Cele 5 țări din regiune care se bat umăr la umăr pentru poziții fruntașe în acest clasament periculos au ceva în comun cu statele din Asia care îl domină în mod tradițional: dependența față de lignit în producția de energie.
Dincolo de riscurile și suferința pe care expunerea prelungită la poluare le are pentru populațiile țărilor din Balcani, aerul încărcat cu particule toxice ajunge în mare parte și în țările vecine.
Un raport în premieră lansat anul trecut (pe baza datelor din 2016), ce analizează impactul transfrontalier al poluării generate de termocentralele pe lignit din Balcanii de Vest, arată că în România, 380 de oameni au murit prematur din cauza poluării provenite de la acestea. Studiul, bazat pe o metodologie aprobată de Organizația Mondială a Sănătății și Comisia Europeană, estimează și costurile medicale create de poluarea cu cărbune din Balcanii de Vest care se ridică la 0,5-1,1 miliarde euro pe an în România, ceea ce a reprezentat 7%-17% din bugetul pentru sănătate în 2016.
Noi vom plăti amenda pentru poluarea din București și ne așteaptă încă un proces în fața Curții Europene de Justiție din cauza termocentralelor care funcționează nelegal în Hunedoara sau Vâlcea și agravează nivelul de poluare prin emisii de dioxid de sulf sau pulberi în suspensie. Dar în Balcanii de Vest nu există un organism similar care să penalizeze poluatorii pentru nerespectarea standardelor minime de poluare. Mai mult, România „se bucură” de oportunitatea de a importa electricitate din Serbia de exemplu, la un preț deseori mai mic decât cel de producție de aici, tocmai pentru că țara vecină nu aplică aceleași standarde (costisitoare) de reducerea a poluării din termocentrale și nici nu plătește certificate de emisii de CO2.
Un alt studiu la care am lucrat anul trecut a dezvăluit că în 2018 Serbia și-a depășit de peste 14 ori limita legală națională pentru emisii de dioxid de sulf, și asta chiar la singura termocentrală pentru care a instalat echipamente de reducere a acestui poluant.
Lipsa efortului comun
Probabil cel mai dezamăgitor element din toată această situație este că Uniunea Europeană nu intervine pentru ca legea să fie aplicată și principiul „poluatorul plătește” să fie respectat, deși mecanismele Tratatului privind Comunitatea Energetică i-o permit.
Dezamăgitor a fost și că, pe perioada în care România a deținut Președinția Uniunii Europene, țara noastră nu a făcut nicio intervenție în vederea reducerii poluării în Balcanii de Vest, irosind această șansă de a lupta pentru binele propriilor cetățeni și de a promova interesele întregii regiuni. Uitându-mă însă la eforturile Ministerului Mediului din ultimele săptămâni de a ne arunca praf în ochi cu privire la sursa poluării din București, nici nu ar trebui să mă mire ignoranța privind nevoia unui efort regional în rezolvarea crizei poluării.
Zilele acestea, în contextul pandemiei COVID-19, mai mult decât oricând ies la iveală riscurile asupra sănătății publice pe care le are expunerea prelungită la poluarea aerului. Cât despre entuziasmul unora că nivelul de poluare a scăzut dramatic în timpul pandemiei, acesta nu e chiar justificat. Reducerea emisiilor nu este intenționată, ci este rezultatul restricțiilor impuse pentru evitarea unei tragedii sanitare de proporții și mai mari decât cele pe care le resimțim. Cu toții cred că sperăm ca după trecerea crizei să nu ne întoarcem la acel „normal” de dinainte, tocmai cel care ne îmbolnăvea, ci că ne vom concentra eforturile pentru o revenire responsabilă față de resursele Planetei, prin consum echilibrat și politici publice ce nu mai ignoră sănătatea oamenilor și a mediului în care trăim.
DESPRE AUTOR: IOANA CIUTĂ
[divider]
Ioana Ciută este Președinta Asociației Bankwatch România și coordonatoarea campaniei Cărbune în Balcani a CEE Bankwatch Network, care se concentrează pe oprirea construcției de noi termocentrale pe bază de cărbune în Balcanii de vest. Ea lucrează îndeaproape cu grupurile membre și cu parteneri din Serbia, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru și Macedonia, oferind suport campaniilor naționale, dar și susținând politici de mediu mai stricte la nivel regional.
