Biciclistii din Bucuresti au semafoare speciale pentru ei in 20 de intersectii, in urma implementarii unui proiect al municipalitatii ce vizeaza promovarea transportului verde in Capitala.
Valoarea totala a contractului derulat de autoritati este de 20.254.055 lei, suma ce include si costurile pentru extinderea zonelor cu benzi speciale pentru biciclete.
”Masurile intreprinse pentru decongestionarea traficului urban fara a reduce gradul de mobilitate a locuitorilor, constau in implementarea unui proiect care sa incurajeze utilizarea, in oras, a mijloacelor de transport nepoluante. Este vorba despre proiectul <Lucrari de proiectare si executie piste speciale pentru biciclisti si implementarea semaforizarii destinate acestora>”, a declarat pentru „Green Report”, directorul Administratiei Strazilor din cadrul Primariei Capitalei, Alina Roman.
Semaforul „oficializeaza” mersul pe bicicleta
”In conditiile in care nu avem piste, trotuare, pista pe sosele, semafoarele nu prea au ce cauta cel putin la noi si in momentul asta. Sunt pasi care sunt omisi pentru a ajunge undeva si noi asta facem. Poate cea mai buna expresie pentru ce se intampla acum cu aceste semafoare este: Bucuresteanului tichie cu margaritar ii trebuie!”, crede Gabriel Savulescu, sustinator fervent al transportului cu bicicleta in Capitala. El admite insa ca exista si o parte buna, initiativa fiind o ”oficializare” a mersului pe bicicleta ca mijloc de transport in Bucuresti.
Bucuresteanca Elena Leonov priveste initiativa autoritatilor cu mai mult optimism. ”De vreme ce in toate orasele in care se incurajeaza mersul pe bicicleta exista semafoare speciale, nu vad de ce noi nu am avea. Pe mine chiar ma ajuta pentru ca de multe ori, in zonele in care nu sunt piste pe trotuar, nu mai stiu cum trebuie sa ma comport si daca trebuie sa traversez odata cu pietonii sau cu masinile. Cu semafor, problema asta s-a rezolvat”, spune ea.
Semaforizarea a fost implementata in urmatoarele intersectii:
- Calea 13 Septembrie- str Sebastian
- Drumul Taberei- str Sibiu
- Drumul Taberei- str V Milea
- Calea 13 Septembrie- Drumul Sarii
- Drumul Taberei- str. R. Marcu
- Bd. Timisoara- str Moinesti
- Bd. Timisoara- str Valea Oltului
- Str. Valea Oltului- str Valea Argesului
- Str. Valea Oltului- str Valea Ialomitei
- Drumul Taberei- str Valea Argesului
- Bd. Timisoara- str Sibiu
- Calea 13 Septembrie- str Izvor
- Piata Dorobanti
- Drumul Taberei- Romancierilor
- Drumul Taberei- str Valea Ialomitei
- Drumul Taberei- Raul Doamnei
- Drumul Taberei- Pravat
- Drumul Taberei- Brasov- 1 Mai
- Drumul Taberei- Brasov- Piata
Piste noi de biciclete:
Incepind din luna august 2010, Administratia Strazilor a demarat executia lucrarilor la noile benzi de ghidaj pentru biciclisti pe urmatoarele trasee:
- Drumul Taberei
- Str. Valea Argesului
- Str. Valea Ialomitei
- Str. Valea Oltului
- Bd. Timisoara
- Str. Brasov
- Bdul Ghencea
- Calea 13 Septembrie
- Drumul Sarii
- Soseaua Petricani
- Soseaua M Bravu
- Soseaua Stefan cel Mare
- Bd Iancu de Hunedoara
- Calea Dorobanti
- Str. Serban Voda
- Soseaua Oltenitei
- Str 1 Mai
- Str Sibiu
- Bd. Unirii (intre bd Libertatii si Pta Alba Iulia
- Bd. Decebal (Pta Alba Iulia si Pta Hurmuzachi)
- Bd. Aviatorilor (Pta Victoriei si Ambasada Chinei)
- Bd. Ctin Prezan
- Bd. Tudor Vladimirescu
- Soseaua Bucuresti Ploiesti (intre Pta Presei Libere si Fintina Miorita)- executata partial
Astfel de lucrari se vor mai executa si in urmatoarele zone:
- Bd Th Pallady (intre Piata Trapezului si magazinul Real)
- Soseaua Bucuresti Ploiesti (intre Fintina Miorita si aeroport Baneasa)
- Calea Plevnei
- Str. Schitu Magureanu