Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va finanţa proiecte prin care se urmăreşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, din bugetul de 1,6 miliarde de lei acumulat până în prezent în urma vânzării certificatelor de emisii alocate României, anunță Ministerul Mediului.
Guvernul a aprobat în şedinţă modificarea OUG nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră (GES) atribuite României la nivelul Uniunii Europene.
Potrivit comunicatului, AFM devine gestionar al întregului proces de implementare şi monitorizare a proiectelor şi programelor care urmează a fi finanţate din aceste fonduri.
”Prin aceste modificări, s-a urmărit crearea cadrului legal de finanţare a proiectelor care au ca scop reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în domeniile stabilite conform prevederilor art. 3d alin. (4) şi art. 10 alin. (3) din Directiva 2003/87/CE, cu modificările şi completările ulterioare. Bugetul disponibil, în prezent, pentru finanţarea acestor proiecte este de peste 1,6 miliarde de lei, sumă rezultată din activitatea de tranzacţionare a certificatelor de emisii GES”, spun oficialii Ministerului Mediului.
Astfel, au fost reglementate modalitatea de finanţare în domeniile stabilite prin legislaţia europeană, categoriile de beneficiari şi modul de selectare, aprobare şi monitorizare a proiectelor prin Administraţia Fondului pentru Mediu, instituţie aflată în coordonarea Ministerului Mediului şi care deţine în portofoliu numeroase proiecte de protecţia mediului, inclusiv în domeniul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.
În termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ adoptat joi, Ministerul Mediului va elabora lista categoriilor de proiecte prioritare pentru anul 2018. Finanţarea proiectelor va avea ca rezultat reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, unul dintre obiectivele asumate de România în calitate de stat membru.
”Până la modificarea de astăzi a cadrului legislativ, mecanismul existent era ineficient şi genera numeroase dificultăţi pentru utilizarea sumelor rezultate în urma licitării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, în domeniile stabilite prin Directiva europeană amintită”, se mai arată în comunicat.