Comisia Piscicola si de Viata Salbatica din SUA (FWS) a introdus sase specii de pasari pe lista speciilor pe cale de disparitie (ESA) dupa 14 ani de amanare, informeaza Environmental News Network.
Aceasta masura a fost luata dupa ce, timp de 14 ani, Centrul pentru Diversitate Biologica a dat in judecata FWS pentru amanarea acestei decizii. Speciile listate provin din Noua Zeelanda, Indonezia, Laos, Burma, Thailanda, Fiji si Mexic.
„Acest act intarziat poate aduce o diferenta importanta in lupta pentru salvarea acestor specii care dispar. Au fost necesare doua procese pentru ca FWS sa ia o decizie”, a declarat Jeff Miller de la Centrul pentru Diversitate Biologica.
Includerea pasarilor pe aceasta lista a speciilor pe cale de disparitie interzice vanzarea sau cumpararea lor si creste capitalul de finantare pentru fondul de conservare.
FWS a refuzat intre 1980 si 1991 sa includa peste 50 dintre cele mai amenintate specii de pasari pe aceasta lista. Cele sase specii incluse recent asteapta inca din 1994 decizia FWS. Centrul pentru Diversitate Biologica a dat comisia in judecata in 2004 pentru lunga amanare a celor 51 de specii de pasari aflate pe cale de disparitie. Cel putin cinci dintre aceste specii de pasari au disparut in timpul celor 14 ani de indecizie.
In 2004, FWS a pretins ca amanarea se datoreaza altor prioritati si a refuzat sa ia in calcul includerea celor sase specii pana la al doilea proces din 2006.
„Administratia Bush are cel mai trist record din istoria speciilor aflate pe cale de disparitie. FWS nu a inclus nicio specie pe aceasta lista de 617 zile”, a declarat Peter Galvin, directorul de conservare al Centrului pentru Diversitate Biologica.
Administratia Bush a listat doar 58 de specii fata de 522 in timpul administratiei Clinton si 234 in mandatul lui Bush senior.
Intre 1973 si 1994, 85 de specii au disparut din cauza intarzierii alocarii protectiei necesare . 24 dintre acestea asteptau sa fie incluse pe lista speciilor amenintate cu disparitia.
In decembrie 2007 existau 280 de specii candidate pentru includerea pe aceasta lista. Administratia Bush continua, insa, sa amane ilegal protectia lor.
Foto: wcs.org