Gheorghe Mărmureanu a trimis autorităților mesaje privind caracteristicile seismice din Banat. Deocamdată nu a primit răspuns.
Joacă rolul pompierului atunci când diverși „specialiști" prevăd cutremure catastrofale. Îl enervează cei care-l sună, panicați, să ceară informații despre cutremurele mici și „normale" care au loc în fiecare zi. Plecat dintr-un sat din apropierea Bacăului, se autoironizează cu un umor specific moldovenesc: „un paysan care-a ajuns în America la doctorat!" La aproape 72 de ani este încă neobosit: gestionează proiecte de milioane de euro la Institutul de Fizică a Pământului, unde e încă director (onorific), și se bate pentru altele. Nu crede că seismele pot fi prevăzute cu știința de azi. Tocmai de aceea, avertismentele sale sunt luate, în general, în seamă.
Primii ani de școală i-ați făcut în județul Bacău, într-o perioadă grea, imediat după război, greu de imaginat astăzi. Aveați uniforme, de pildă?
Nici vorbă! Promoția mea, care a început școala în 1946, a cuprins și copii care erau cu un an sau doi ani mai mari, că nu fusese învățător în sat. La început, unii nu aveau nici încălțări, nici nu se punea problema de uniforme. Atunci, copiii primeau uniforme dacă intrau la o școală profesională, după cele șapte clase elementare. Acolo însă primeai o îmbrăcăminte excepțională! Aveam și colegi care de-asta s-au dus la școli profesionale la Piatra Neamț sau la Bârlad… A fost tot pe atunci și perioada cu foametea, ceva îngrozitor. Întâmplător, părinții mei o duceau mai bine, aveau o moară de vânt, tatăl meu și bunicul meu erau constructori. Dar am avut în sat oameni care mâncau frunze. Au și murit…Copiii, indiferent de perioadă și de greutăți, tot copii rămân până la urmă. Ce jocuri aveați atunci?Nu jucam fotbal, nici nu știam ce e pe-atunci. Jucam în schimb oină. Şi mai aveam acasă vreo șapte-opt oi pe care le fugăream. (râde)
Citeste mai mult pe adevarul.ro
