Adevarul: Un laureat Nobel isi contesta premiul!

Unul dintre premiantii Premiului Nobel pentru Pace din 2007 rade de motivul pentru care Al Gore si Grupul Interguvernamental pentru Schimbarile Climatice au primit trofeul. John R. Christy sustine ca „Natura Mama" opereaza simplu, la un nivel de complexitate situat dincolo de puterea de intelegere a oamenilor de stiinta si a mijloacelor de cercetare disponibile lor.

Chiar daca e considerat in general unul dintre scepticii cu privire la schimbarile climei, John R. Christy admite ca activitatea umana duce la cresterea alterarii climei Pamantului si ca actiunile naturale luate in mod singular nu pot explica cresterea rapida a temperaturilor observata de la jumatatea secolului al XX-lea incoace.

Totusi, intr-un articol de la inceputul lunii noiembrie 2007, publicat in ziarul „The Wall Street Journal", Christy spunea ca s-a amuzat teribil de „felia" lui din Premiul Nobel primit de IPCC, al carui membru este. „Cealalta parte a premiului a fost luata de catre fostul vicepresedinte Al Gore, ale carui urme de picioare de carbon ar lasa amprente pe apartamentul vecinilor mei", se amuza Christy.

„Nu vad nicio posibila catastrofa"

In continuare, el mai spune ca, de fapt, Premiul Nobel a fost primit de Al Gore si de IPCC pentru alertarea omenirii privind o posibila catastrofa si pentru incurajarea reducerii carbonului. „Sunt sigur ca colegii mei din IPCC s-ar speria ca spun asta, dar eu nu vad nicio posibila catastrofa si nici crima produsa de omenire prin faptul ca activitatea umana duce la incalzirea globala. Mai degraba vad o incredere in modelele climatice (folositoare, dar niciodata doveditoare) si o coincidenta in faptul ca schimbarile in privinta dioxidului de carbon si a temperaturilor climatice si-au pierdut similaritatea in timp", afirma John Christy.

Acesta considera ca unii oameni de stiinta raman atat de marcati de credinta in masurarea si intelegerea sistemului climatic extraordinar incat ei devin sceptici in privinta capacitatii lor de a cunoaste ce face acesta si de ce. „Cu toate ca sunt unul dintre miile de activisti IPCC, nu cred ca imi voi adauga partea mea de 0,0001 de laureat Nobel la CV-ul meu", spune Christy.

El arata ca, la randul sau, se sperie cand aude teoria celor care descriu evolutia vre-mii in urmatorii 100 de ani, mai ales ca el considera ca e foarte dificil sa prezica cu acuratete vremea pentru urmatoarele cinci zile.

Oamenii de stiinta nu sunt umili

Christy le spune oamenilor de stiinta sa-si inceapa pledoariile despre vreme cu fraza: „La nivelul nostru prezent de ignoranta, noi credem ca stim…". „Dar n-am vazut pana acum aceasta umilinta privind clima. In schimb am vazut numai concluzii pripite si niste oameni de stiinta care vad in fiecare anomalie a vremii venirea apocalipsei incalzirii globale. Explicatiile precum ca fiecare fenomen succesiv e rezultatul actiunii umane le da lor un anumit confort si un raspuns usor", explica Christy.

Hipopotamii inotau in Tamisa

In opinia acestuia, exista si oameni de stiinta care nu-si bat capul atat de mult cu incalzirea globala si incearca sa inteleaga adevaratele cauze dincolo de ceea ce se vede. „Noi facem rabat de la posibilitatea ca totul sa fie cauzat de actiunile oamenilor, pentru ca tot ce vedem ca se intampla cu clima s-a mai intamplat si inainte. Nivelul marii a crescut si a scazut continuu. Ghetarii de la Artic s-au mai topit si in trecut. Acum un mileniu, hipopotamii inotau in Tamisa, iar mai tarziu niste geologi „orbi" au concluzionat ca exista un pod de gheata care face legatura dintre Asia si America de Nord", arata Christy.

Vreme extrema a existat dintotdeauna

In privinta vremii extreme si a schimbarilor climatice, omul de stiinta american spune ca acestea au mai aparut tot timpul pe undeva pe glob. De exemplu, in cele 48 de state, americanii au trecut prin cel mai friguros noiembrie si decembrie in 106 ani, dar asta nu inseamna ca a avut loc si racirea globala. Un alt argument adus aici e ca cele mai fierbinti 19 veri din ultimii 108 ani au avut loc inainte de 1955. In centrul si vestul Americii, numai doua din cele 10 perioade fierbinti au avut loc dupa 1970 incoace, adica in 1977 si 1978.

Acelasi lucru se intampla si cu manifestarile extreme ale vremii. Intensitatea si frecventa uraganelor nuau crescut si nici cele ale tornadelor. Christy sustine ca, desi numarul victimelor din cau¬za acestor fenomene a crescut, asta nu se intampla din cauza schimbarilor climatice. „Un singur secol nu e suficient pentru cercetarea climei. Cand ne uitam la temperatura inregistrata in ultimii 2000 de ani in sud-vest vom observa ca cele mai mari secete au avut loc pe la 1600", mai arata Christy.

Luand in considerare observatiile de mai sus e dificil sa spunem ca in Statele Unite ale Americii are loc schimbarea climatica. Si mai dificil e sa tragem concluzia ca parte din schimbare ar putea fi cauzata de factorul uman.

Nenorociri vor fi si in viitor

Una dintre obligatiile lui Christy ca angajat in biroul de climatologie de stat e sa-i informeze pe dezvoltatori despre riscurile vremii in Alabama.

„Sunt foarte franc sa le arat pericolul plajei de-a lungul costei golfului. Nivelul marii va creste la sase inchi in 100 de ani, dar in 50 de ani e minuscul, in comparatie cu valurile provocate de uraganul Fredrick sau Camille", mai spune Christy. Nenorocirile care au loc astazi vor avea loc si in viitor. Cresterea nivelului marii va continua, dar va fi foarte usoara si de aceea urmatoarele decenii vor fi un prilej de adaptare.

Una dintre provocarile studierii schimbarii climatice e sa avem in vedere perspectiva globala, in special cand cercetarile noastre se bazeaza pe informatii adunate din mai multe zone ale globului. Adesea, unele observatii facute intr-o anumita regiune primesc mai multa atentie decat acelasi tip de observatie facuta intr-o alta parte a Terrei John Christy –
climatolog american

John Christy, premiat de NASA

John Christy e directorul Centrului de Stiinte ale Pamantului de la Universiatea Alabama din Huntsville. In acelasi timp, e un participant activ al Grupului Interguvernamental pentru Schimbarea Climatica. Preocuparile lui principale sunt schimbarile climatice globale, studierea climei prin satelit si paleoclima. A fost premiat de NASA pentru sistemul sau de audiere |a climei prin satelit.

Cu toate ca, in general, se arata sceptic in privinta unor probleme ale schimbarii globale, Christy a contribuit si a semnat documentul privind schimbarea climatica al Asociatiei Americane de Geofizica. In timp ce el sustine declaratia asociatiei mai sus-amintita si e convins ca activitatile umane sunt una dintre cauzele incalzirii globale, e foarte critic cu oamenii de stiinta care fac predictii catastrofice in privinta cresterii temperaturilor globale si a nivelului marii.

Pentru mai multe informatii vizitati Adevarul

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri