Adevarul: Sute de suceveni au castigat „pasaport verde“

Localnicii din Poiana Negri, judetul Suceava, au invatat sa colecteze selectiv plasticul din gospodarii si sa obtina astfel o reducere la taxa de salubrizare.
I-au ajutat 200 de adolescenti care le-au explicat cum sa-si ia „pasaportul verde", intr-un program pus la punct de asociatia Tasuleasa Social si sustinut de autoritatile locale

Cum au facut

Timp de patru luni, 50 de liceeni din Dorna Candrenilor au participat la un program de invatare nonformala in campusul Tasuleasa Social, unde au aflat cat de importanta este colectarea deseurilor pentru conservarea minunilor naturale din zona in care locuiesc. Cei 50 de elevi au pregatit apoi peste 150 de adolescenti si au pornit impreuna din poarta in poarta pentru a le vorbi satenilor despre consecintele depozitarii deseurilor in natura.

Ei au oferit localnicilor saci pentru depozitarea plasticului, dar si calendare cu data si ora la care o firma de salubrizare va colecta deseurile. In schimbul sacilor cu PET-uri, satenilor li s-au oferit tichete prin intermediul carora vor beneficia de o reducere a taxei de salubrizare. Aceast lucru este posibil intrucat firma care colecteaza plasticul primeste in urma reciclarii o anumita suma de bani. Din aceasta, firma colectoare da un anumit procent primariei, care intoarce o parte din bani satenilor.

La sfarsitul proiectului, 90% din localnicii din Poiana Negri au colectat selectiv. Mecanismul a fost preluat si de autoritatile din Lunca Ilvei, Bistrita-Nasaud. Proiectul Tasuleasa Social a fost sustinul de sponsorul Coca-Cola HBC Romania.

spot_img

Ultimele știri