Suedezii vor aseza anul acesta sub brad o gramada de cadouri ecologice. Haine din bumbac organic, dulciuri bio si multe alte produse ecologice vor fi oferite in dar celor dragi in schimbul obiectelor si alimentelor traditionale.
Magazinele din Suedia care ofera astfel de produse au ajuns deja la un numar-record de vanzari, iar un studiu de specialitate, dat recent publicitatii, arata ca stocurile de produse bio sunt mereu pe zero.
Craciunul a declansat in supermarketurile din Suedia goana dupa cadourile "verzi". Desi producatorii traditionali nu vor da faliment, iar purcelul sau curcanul nu va fi ocolit, un studiu realizat de Federatia Suedeza de Comert arata ca vanzarile inregistrate la produsele organice vor atinge anul acesta incasari-record, cifrate la 62 miliarde de coroane suedeze.
"Am observat ca oamenii sunt din ce in ce mai interesati de hrana si de imbracamintea ecologica, iar in preajma Craciunului aceste preferinte surclaseaza interesul pentru celelalte produse, sustine purtatorul de cuvant al federatiei, Margareta Ternell.
Orice poarta marca bio se vinde ca painea calda. De la sunca adusa din fermele ecologice si pana la blugii din bumbac organic, care sunt la mare cautare, totul se vinde mai ceva decat painea calda.
Studiul efectuat de comerciantii suedezi mai arata ca inca din primele sase luni ale acestui an vanzarile la produsele "curate" au crescut cu 130%. Acest procentaj este neasteptat de bun si le garanteaza producatorilor venituri decente, astfel incat sa-si poata acoperi cheltuielile si, totodata, sa poata aduce pe piata cantitati suficiente de produse bio.
Blugii eco, la mare pret in Suedia
Unele dintre produsele confectionate din bumbac sau din lana organica, pentru care cumparatorii scot din buzunar multi bani, sunt insotite de fotografii si mesaje din partea producatorilor. Blugii, de exemplu, care sunt la mare cautare, sunt ambalati in sacose pe care se poate citi – "tesatura pura, calitate pura, concept pur, comert pur, traditii pure".
Intr-unul dintre magazinele din Stockholm care promoveaza produsele "verzi", angajatii furiseaza in buzunarele clientilor "certificate de actionar" care atesta ca marfurile pe care le au in cos reprezinta pasaportul pentru o viata mai curata si le confera puterea de a se implica cat mai mult in actiuni care promoveaza salvarea planetei. "Cadourile mele vor fi alese anul acesta numai dintre produsele ecologice", spune una dintre clientele magazinului, aratand cu interes spre rafturile cu rochii si blugi ecologici.
Craciunul "verde" ii imbogateste pe comercianti
Directoarea supermarketului care vinde produse eco, Ekovaruhuset, din Stockholm, Johanna Hofring, afirma ca vanzarile din acest an le-au depasit cu mult pe cele din anii trecuti, iar cumparatorii au trecut de mult timp pragul in cautarea cadourilor de Craciun.
Fiecare dintre cei noua milioane de locuitori ai Suediei va cheltui anul acesta pe cadouri eco, pentru Craciun, cel putin 6,764 de coroane. Aceasta suma este relativa, iar specialistii in marketing sustin ca suedezii s-ar putea chiar sa sacrifice mai multi bani pe altarul produselor ecologice.
"Daca te declari un ecologist convins, trebuie sa-ti schimbi obiceiurile. Sa cumperi si sa consumi mai putin. Dar nu toti facem asta. Ba chiar oaamenii cumpara mai mult decat altadata", afirma unul dintre cercetatori. Si totusi, in Suedia, Mos Craciun va indesa in sacul sau cadouri dintre cele mai felurite. Craciunul va dobori recordurile inregistrate de comercianti in anii trecuti.
Pentru mai multe informatii vizitati Adevarul