Adevarul: Namolul din Lacul sarat, la mila lui Dumnezeu

Daca deficitul de ploaie se mentine, lacul cu ape curative ar putea disparea. Administratorii statiunii Lacu Sarat spun ca seceta din ultimii doi ani este de vina. Ei se bazeaza pe puterea Celui de Sus ca lacul sa-si revina.

Lacul hipersalin de pe raza comunei Chiscani, din judetul Braila, a secat din cauza temperaturilor foarte ridicate inregistrate in ultimii doi ani. Lacul este acum inconjurat de o centura de sare alba ca zapada

Sute de oameni fac zilnic tratament balnear in statiunea Lacu Sarat. Pe holurile complexului Flora oameni in varsta isi asteapta randul la bai. In functie de specificul bolii, unii fac bai calde de sare, namol si plante, impachetari de namol sau dusuri subacvale.

Romanii vin la Lacu Sarat sa se trateze de reumatism, de paralizii, de afectiuni genitale sau dermatologice. Calina Nicolescu Veselu, medicul director din baza de tratament a statiunii balneoclimaterice, spune ca utilizarea namolului terapeutic de la Lacu Sarat ii relaxeaza pe cei care il folosesc.

De aceea, acolo, lumea se simte bine. „Aici oamenii nu vin la spital, vin la tratament ca sa se relaxeze”, zice Ion Tanase, administratorul bazei de tratament si a plajei amenajate din statiunea de langa Braila.

Statiunea nu este modernizata. Oamenii de prin partile locului spun ca inainte era mai frumos la Lacu Sarat. Unii se plang chiar ca statiunea arata mai rau decat cu 30 de ani in urma. Ion Tanase recunoaste insa ca infrastructura nu este ca in Vest, „dar ca rezultatele tratamentului sunt mai bune la noi”.

Namolul are proprietati curative

Oamenii de prin judetele din apropiere vin vara in statiune si se ung cu namolul curativ sau fac baie in lacul hipersalin. Balneatia interna si utilizarea namolului sub forma calda au loc insa in baza de tratament. Namolul, precum si apa sarata sunt aduse in baza din lac si turnate inapoi, dupa cum precizeaza Sorin Eugen Bosneag, directorul firmei care a concesionat in 1998 namolul si apa sarata pe o perioada de 20 de ani.

Ion Tanase spune ca lacul este impartit in mai multe sectoare, astfel incat colectarea sa se faca intr-un mod rational, pentru a da voie namolului sa se regenereze. „Lacul este impartit in sectoare. Anul acesta se recolteaza namolul din sectorul unu, la anul, din sectorul doi, pentru a-i da timp de regenerare”, mentioneaza administratorul bazei de tratament.

Lacul a secat in ultimii doi ani

Peste 5.000 de romani suferind de diverse afectiuni beneficiaza in fiecare an de proprietatile curative ale lacul care s-a format cu foarte mult timp in urma pe locul fostei Mari Sarmatice. De doi ani insa apele lacului se retrag tot mai mult, lasand in urma lor o intindere mare de sare.

Apele retrase ale lacului sunt acum inconjurate de o centura alba ca de zapada. Localnicii spun ca de vina ar fi administratorii care nu vor sa-i desfunde izvoarele. Sorin Bosneag neaga insa orice acuzatie de acest gen, spunand ca nu sunt decat niste „explicatii babesti”. Potrivit lui, „lacul n-a inceput sa sece”.

Apele s-au retras putin din cauza secetei care a lovit zona in ultima perioada. El si-a intarit spusele, precizand ca atunci cand au avut loc inundatiile de acum trei ani, „lacul dadea peste mal”.

„Ca orice lac de campie, si Lacu Sarat seaca in anumite perioade”, adauga Sorin Bosneag. Atat el, cat si Ion Tanase spun ca lacul este alimentat de panza freatica. Prin urmare, totul depinde de precipitatii. Administratorul bazei de tratament a dat exemplul fantanilor de la tara. „Cand ploua putin, fantanile seaca. Cam asta se intampla si cu Lacu Sarat”, explica Ion Tanase.

„Ne bazam totusi pe Dumnezeu”, spune si Sorin Bosneag care adauga ca, in eventualitatea in care lacul ar seca de tot, ar fi unele posibilitati de realimentare, printre care si reabilitarea sistemului de irigatii. Potrivit directorului firmei concesionare, Lacu Sarat a secat complet prin anii 1800, dar si prin anii 1950. In plus, a precizat ca la fel ca anul acesta lacul a fost si in 1994, cand, de asemenea, zona a fost lovita de seceta.

Infrastructura, deficitara

Lacu Sarat se gaseste la 5,5 kilometri de Braila, pe raza comunei Chiscani. Cu masina, pe DN 21(Braila – Slobozia), se ajunge in cateva minute in statiune.

Drumul pana acolo insa nu are nimic din entuziasmul care ar trebui sa preceada o excursie la bai, ba este mai degraba revoltator. Gramezi interminabile de gunoaie flancheaza aproape tot traseul pana acolo. Cu tramvaiul Parc – Lacu Sarat pe linia care duce din oras spre statiune, lucrurile nu stau nici pe departe mai bine, multe dintre statiile tramvaiului tinand locul cosurilor de gunoi.

Odata ajuns la Lacu Sarat, imaginea din statiune nu este mai putin deprimanta. Bancile sunt rupte, aleile nematurate, pungile din plastic zboara nestingherite prin parcul neingrijit.

Sorin Bosneag, consilier local municipal, spune ca statiunea de pe malul Lacului Sarat poate fi considerata deocamdata doar o baza de tratament. Promite insa ca, in cativa ani, fata Lacului Sarat se va schimba, astfel incat sa poata deveni si o destinatie de vacanta.

Consilierul local a precizat ca dupa ce, la sfarsitul anului viitor, se va intocmi in sfarsit Planul Urbanistic Zonal al statiunii, autoritatea locala va depune un proiect cu scopul de a accesa fonduri europene pentru modernizarea statiunii balneoclimaterice.

Oferte pentru aceasta perioada

Lacu Sarat se gaseste in plina stepa, iar clima din aceasta regiune are valori terapeutice.

Lacul este hipersalin. Salinizarea se datoreaza panzei de apa freatice ce traverseaza depozitele salifere din regiunea deluroasa a Subcarpatilor.

Pe fundul lacului se afla, sub forma sedimentata, namolul sapropelic, unul dintre cele mai valoroase din Romania.

Zacamantul s-a format in urma unui proces biologic indelungat, prin degradarea minerala a fito- si zooplanctonului din lac, reprezentate de alge, protozoare si crustacee.

Persoanele care vor sa petreaca un sejur in statiunea balneara Lacu Sarat, in perioada 1 octombrie – 15 decembrie, pot beneficia de doua oferte, lansate de Organizatia Patronala a Turismului Balnear.

Ofertele „O saptamana de refacere in statiunile balneare” si „Decada balneara” au preturi rezonabile ce pornesc de la 200 de lei si, respectiv, 650 de lei.

Mii de bolnavi vin anual, la Lacu Sarat

La Lacu Sarat se cazeaza anual aproximativ 7.000 de oameni. Acestora li se adauga si romanii din preajma locului care merg in statiune doar ca sa faca o baie in lac, sa se unga cu namol sau sa stea la plaja. Cei care vin sa se trateze de diferite boli sunt in jur de 5.000.

„Oamenii vin aici in carut si pleaca pe picioare sau isi uita bastoanele pe la noi”, povesteste Niculina Ghisan, baies in baza de tratament. Sorin Bosneag spune ca tratamentul balnear de la Lacu Sarat este cu doua treimi mai ieftin decat cel medicamentos pentru acelasi tip de boala. „Eu am reumatism si ma dor articulatiile. Este deja al doilea an consecutiv cand vin la Lacu Sarat”, povesteste pacienta Georgeta Zbarcea.

A scazut media de varsta a pacientilor

Pacientii internati in baza de tratament sunt in general persoane in varsta, care au peste 60 de ani. Calina Nicolescu Veselu spune insa ca in ultimul timp media de varsta a celor care vin sa faca tratament in statiunea de langa Braila a scazut.

„70 la suta sunt batrani, iar 30 la suta persoane cu varsta medie, dar care muncesc fizic din greu”, a precizat doctorul. Ea a adaugat ca in ultima vreme a crescut numarul celor care, muncind in strainatate foarte mult, vin vara in concediu, sa se trateze la Lacu Sarat. Un mic procent este reprezentat de persoanele foarte tinere, chiar de copii, care au tulburari motorii pe baza unor afectiuni congenitale.

„In statiunea Lacu Sarat pacientii pot beneficia de servicii de balneofizioterapie care utilizeaza in scop terapeutic factorii naturali de cura: namolul sapropelic, apa minerala hipersalina in cura externa si bioclima”, a mai spus Calina Nicolescu Veselu. In baza de tratament sunt trei medici de specialitate de recuperare si 20 de cadre medicale cu pregatire medie.

Potrivit medicului-director din baza de tratament, pacientii din intreaga tara pot beneficia de serviciile medicale si hoteliere in cure de 18 zile pe baza biletelor de odihna si tratament distribuite de Casa de Pensii.

 

 

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri