Cresterea populatiei, dezvoltarea economica si schimbarea climatica inaspresc competitia dintre state pentru apa. In plus, mai apare o problema: este apa o marfa, care se supune regulilor cererii si ofertei, sau un drept al tuturor?
Dincolo de problemele curente, precum reforma sistemului financiar international, agenda globala include si problematici mult mai importante, care tin de insasi viata pe Pamant. Una este exploatarea sustenabila a resursei vitale care este apa.
Pana in 2030, 3,9 miliarde de oameni vor trai in zone care duc lipsa de apa, lasand la o parte miliardul care se confrunta deja cu lipsa apei potabile, arata un raport al OECD. Cauzele sunt cresterea populatiei, dezvoltarea economica si schimbarea climatica.
Fenomenul este agravat de continuarea modului actual de consum al apei, „inechitabil si bazat pe risipa”, adauga raportul „Apa intr-o lume in schimbare”, al programului de mediu al ONU.
Recentul Forum Mondial al Apei de la Istanbul (16-22 martie) a amintit doar cateva capitole din politica apei: managementul secetei, riscului de inundatii si al calitatii apelor ori importanta cooperarii intre state pentru gestionarea apelor comune.
Hidro-conflicte
Multe state depind de resurse de apa pe care le impart cu alte tari, ceea ce duce la o competitie acerba pentru lichidul vital. Peste 200 de rauri sunt impartite de doua sau mai multe state, iar 60% din cantitatea globala de apa dulce se afla in bazine internationale.
Teoretic, singurul conflict cauzat de resursele de apa a avut loc intre doua state ale Mesopotamiei acum 4.000 de ani. Dar un razboi pentru apa ameninta acum toata planeta – chit ca o serie de experti se gandesc la o formula prin care sa-l evite -, avertiza “Le Figaro” cu cateva zile in urma. Pana acolo, o serie de conflicte regionale, in curs sau potentiale, sunt alimentate de ape.
Egiptul, Sudanul si Etiopia se afla intr-o stare de „hidroconflict”, pentru controlul fluviului Nil. Pe de alta parte, expertii militari nu exclud izbucnirea in Africa si a unor „revolte pentru apa”.
Apa este o miza importanta si in conflictul israeliano-palestinian: 60% din cantitatea de apa subterana si 25% din apele de suprafata ale Israelului provin din teritoriile palestiniene ocupate. Autoritatile au construit un sistem de canalizare pentru transportul apei catre zonele aride din sud, unde se face majoritatea agriculturii israeliene, au dezvoltat un sistem eficient de reciclare a apei si au investit in tehnologii agricole avansate – arata o analiza ISN.
Pe de alta parte, guvernul israelian controleaza folosirea apei prin eliberarea de permise de extractie, pentru care palestinienii trebuie sa platesca mai mult decat israelienii, chiar daca utilizeaza mai putina apa. Mai mult, nu li se permite decat sa extraga apa din izvoarele de suprafata, care sunt afectate de seceta. Aceasta alocare inechitabila a apei si continuarea saparii de puturi de catre colonistii evrei exacerbeaza tensiunile din regiune.
In regiunea sa, China, care se confrunta cu o scadere accelerata a resurselor de apa, devine cu atat mai interesata de „castelul de apa al Asiei” – Tibetul. India priveste cu ingrijorare incercarea Beijingului de a devia cursul fluviilor Brahmaputra si Ind pentru a castiga noi surse de apa. Si vietnamezii sunt ingrijorati de intentiile chinezilor in ceea ce priveste “amenajarea” Marelui Mekong.
Nu exista destula apa pentru a satisface toate nevoile. Mai ales ca acestea sporesc, din cauza cresterii populatiilor, expansiunii consumului per capita, necesitatilor tot mai mari din agricultura si industrie si poluarii apelor de suprafata ori a panzei freatice, constata Ibrahim Erdogan, de la cotidianul turc „Today’s Zaman”.
Reglementarile si institutiile care au fost propuse de state pentru a gestiona probleme legate de apa par sa fi esuat in tentativa de a obtine o recunoastere larga. De multe ori, argumentul pentru cooperare in dauna conflictului, pe motiv ca aceasta ar aduce beneficii tuturor in numele unui interes comun, nu este suficient.
Este nevoie de un mecanism de stimulente pentru ca tarile sa accepte ghidarea si coordonarea planurilor lor de exploatare a resurselor de apa transfrontaliere, conchide expertul turc.
Privatizarea apei
Pe de alta parte, problema accesului la apa este legata de intrebarea daca aceasta este o marfa, care se supune logicii capitaliste a cererii si ofertei, sau un drept, ce ar trebui garantat tuturor. In timp ce unii sustin privatizarea apei, altii raman adeptii gestionarii de catre stat.
Pana acum privatizarile din sectorul apei au avut cateva rezultate nedorite, in special in America Latina, unde au existat plangeri legate de contaminarea apei vandute ca potabila sau de gestionare inadecvata a apelor menajere. Companiile private au crescut preturile si au amenintat cu oprirea apei pentru cei care nu pot plati, ceea ce a sporit nemultumirile.
In orasul bolivian Cochabamba, compania transnationala Aguas del Tunari a fost obligata de populatia locala sa renunte la concesionarea pe 40 de ani a intregii retele municipale de apa. Localnicii, nemultumiti de stabilirea unor preturi fixe de catre companie fara a lua in considerare marile disparitati socio-economice dintre membrii comunitatii, s-au asociat pentru a se opune politicilor companiei.
La referendumul organizat in acest sens, 90% dintre locuitori au votat pentru anularea contractului. Guvernul a fost nevoit sa renunte la acesta, dar nici nu a mai avut bani pentru extinderea retelei de apa a localitatii.
Exporturi de apa
90% din cantitatea de apa potabila consumata de oameni este folosita in agricultura sau in productia industriala. De exemplu, pentru a produce o tona de grau sunt necesare 1000 de tone de apa.
Un procent de 16% din cantitatea globala de apa folosita nu este destinat producerii de bunuri pentru consumul intern, ci exportului.
La sfarsitul anilor ’90, Orientul Mijlociu si Africa de Nord importau aproximativ 40 de milioane de tone de grau si faina pe an. Pentru producerea acestora ar fi fost necesare 40 de miliarde de tone de apa, echivalentul cantitatii folosite de Egipt in fiecare an pentru agricultura, arata Denis Burke si Verena Schaer intr-o analiza pentru ISN.
