Adevarul: La un grad de canicula

Vremea continua sa fie foarte calda si astazi, si maine, mai ales in sudul tarii. In Oltenia, Muntenia, Dobrogea si in sudul Moldovei, mercurul termometrelor va urca pana la 34 de grade, adica la numai un grad distanta de pragul de canicula. Temperaturile maxime vor fi cu pana la 10 grade mai ridicate decat valorile normale pentru aceasta perioada.

„In aceste zone, temperaturile specifice sfarsitului de mai sunt de pana la 26 de grade. Nu aceasta diferenta, de sapte-opt grade peste normalele perioadei, este neplacuta, ci faptul ca valoarea de 34 de grade se suprapune peste lipsa precipitatiilor“, spune meteorologul Dumitru Balta.

In zonele inalte de munte si in estul tarii se anunta temperaturi ceva mai scazute decat ieri si cer innorat.

Litoral insorit

Pentru cei care aleg marea in acest weekend meteorologii au vesti bune: cer insorit, cu nori trecatori, 18-20 de grade in apa si 26-27 de grade pe plaja. Numai duminica dupa-amiaza norii vor acoperi cerul si vor aduce ploi de scurta durata.

Si pentru Bucuresti se anunta vreme insorita, dar excesiv de calda astazi, cu aproape 10 grade peste valorile normale pentru aceasta data.

„In orase, temperaturile ridicate si umezeala scazuta vor accentua senzatia de zapuseala si de disconfort“, a mai spus Dumitru Balta. Potrivit acestuia, valoarea de 34 de grade Celsius inregistrata la umbra inseamna aproximativ 50 de grade la nivelul asfaltului.

Ziua de duminica nu se anunta la fel de calda ca cea de astazi in sud, dar maximele termice vor urca pana la 32-33 de grade. In nord si in centru se vor inregistra 24-25 de grade, iar dupa-amiaza va ploua slab in zonele sud-vestice si la munte.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri