O propunere de introducere a unei taxe de mediu destinate reciclarii deseurilor rezultate din dezmembrarea masinilor a fost facuta de catre reprezentantii Garzii Nationale de Mediu (GNM).
"Intentia noastra, exprimata prin declaratia de la Alba Iulia, era de a arata ca ne concentram atentia si asupra activitatii de colectare si reciclare a deseurilor provenite de la masini", a precizat Octavian Popa, comisarul general al Garzii Nationale de Mediu. El a adaugat ca, prin intermediul acestei taxe, se propune o modalitate prin care sa se minimalizeze cantitatea de deseuri provenite de la masini.
Repezentantii GNM intentioneaza ca, in acest mod, sa implementeze directiva europeana privind deseurile si sa recupereze cat mai mult din masini. Comisarul de mediu propune infiintarea unor societati private care sa se ocupe exclusiv de strangerea resturilor ce provin de la automobile, precum si o taxa pe care sa o plateasca persoanele care isi radiaza autoturismele.
Recuperarea materiei prime reduce poluarea
Garda Nationala de Mediu nu propune solutii financiare privind rezolvarea problemelor ecologice, ci urmareste doar punerea in practica a Directivei nr. 2000/53/CE, privind vehiculele scoase din uz (VSU). Echipamentul necesar dezasamblarii si reciclarii VSU va trebui sa ajunga la un grad de recuperare de 85 la suta. In acest mod, cantitatea de deseuri va fi mult redusa.
In acelasi timp, se va recupera o cantitate mai mare de materie prima, ceea ce va avea drept rezultat reducerea poluarii si economisirea surselor energetice si de materii prime. Reprezentantii Garzii Nationale de Mediu au declarat ca exista diverse modalitati prin care vor fi sprijinite aceste activitati, iar solutiile pot fi identificate in programele si instrumentele financiare pe care actualul cadru legal le pune la dispozitie.
Pentru mai multe informatii vizitati Adevarul