Adevarul: Constanta: Croaziera eco in Marea Neagra

Pentru 700 de euro poti calatori o saptamana la bordul unui iaht care naviga doar cu puterea soarelui si a vantului. Catamaranul apartine unui cuplu de nemti care si-au echipat vasul cu 38 de panouri solare si o turbina eoliana.

Turistii au o oferta inedita in aceste zile pe litoral. Cu 700 de euro pot face o croaziera in Marea Neagra pe un iaht ecologic, ce naviga doar cu puterea soarelui si a vantului. Invitatia vine din partea unor navigatori nemti.

Visul unui avocat

Michael Kohler (46 de ani) si sotia sa Heike (46 de ani) au profesiuni diferite (el avocat, ea coafeza), dar au o mare pasiune comuna: navigatia ecologica.

„Am practicat foarte putin avocatura. Navig de la varsta de 26 de ani. Am schimbat de-a lungul anilor mai multe barci cu care am calatorit in jurul lumii“, marturiseste Michael Köhler. „Am aflat ca soarele este mai sigur de utilizat decat vantul si am testat acest lucru pe o ambarcatiune mai veche, acum cinci ani. Am vazut ca este posibil si am visat sa am propriul vas ecologic“, spune Michael.

Acum un an au cumparat catamaranul cu care au pornit in calatorie. Pe acoperis au montat 38 de panouri solare care genereaza 8 kilowati si o turbina eoliana de 2,3 kilowati. Energia alimenteaza cele doua motoare electrice de 10 kilowati. Cum va mai strange bani, Michael va mai monta 12 panouri pentru functionarea optima a catamaranului.

Aventura, o premiera

Michael si Heike au plecat din aprilie intr-un tur de promovare pentru acest proiect care a costat 800.000 de euro. „Doar o mica parte din fonduri au fost acoperite de sponsori, restul este investitia mea“, marturiseste avocatul. Din Bonn au navigat pe Rin, pe Main, apoi pe Dunare pana la Constanta. Au facut un scurt popas in Portul Tomis si s-au indreptat spre Mangalia, unde vor zabovi cateva zile.

Aventura lor este o premiera. „Este prima data cand o ambarcatiune care functioneaza cu energie ecologica a iesit pe Marea Neagra, de la Sulina la Constanta. Pana acum am parcurs 3.400 de kilometri numai cu energie solara. Este o premiera! Nicio barca electrica nu a mai efectuat un astfel de traseu pe Rin, Dunare si apoi pe mare“, a declarat Kohler.

Nemtii s-au gandit la o metoda de a-si finanta calatoria: primesc oaspeti la bord contra cost, oferind servicii turistice all inclusive – 700 de euro de persoana pentru o saptamana.

spot_img

Ultimele știri