Voluntariatul, mai ales cel în aer liber, întărește relațiile din cadrul familiei, de aceea vă propunem câteva activități pentru ultima săptămână de vacanță, dar și pentru începutul toamnei.
Ultima săptămână de vacanță e întotdeauna cea mai tristă pentru că anunță, printre altele, revenirea la un program fix și limitarea timpului liber. Însă copiii nu trebuie neapărat să resimtă începerea școlii ca pe ceva deprimant, mai ales dacă vacanța se încheie cu activități plăcute, făcute în familie.
În acest sens, vă recomandăm să faceți acțiuni de voluntariat în domeniul ecologiei. Așa vă veți bucura de toate beneficiile pe care le are voluntariatul, dar veți ajuta și mediul înconjurător.
Voluntariatul în familie înseamnă timp de calitate petrecut împreună și întărirea și refacerea relațiilor. Copiii învață de la părinți prin puterea exemplului, iar adulții redescoperă prin intermediul copiilor entuziasmul descoperirii lucrurilor noi.
Acțiuni de voluntariat în domeniul ecologiei
Cu cât învață mai devreme importanța protejării mediului, a reciclării și a evitării poluării, cu atât copiii vor deveni mai repede responsabili de acțiunile lor. De aceea, voluntariatul în domeniul ecologiei este o variantă numai bună de petrecere a timpului liber.
Îți sugerăm câteva activități de voluntariat pe care le puteți face împreună, în București, în perioada următoare:
Foto: Team Work
Curățenie la Grădina Botanică
ONG-ul Team Work organizează o acțiune prin care să întâmpine toamna la Grădina Botanică. Pe 10 și 11 septembrie, între orele 09:30-14:00, vor lucra în sectorul „Munții Carpați” și împrejurimi. Voluntarii vor grebla frunze, vor căra crengi uscate și vor face diverse activități de curățenie.
Viața Verde
În zilele de 17 si 18 Septembrie, cu prilejul Zilelor Bucureștiului și a Zilei Mondiale a Ozonului, locuitorii Capitalei vor avea parte de un festival ECO intitulat „Viața Verde” București care se va desfășura în parcul Izvor. Timp de două zile se vor prezenta proiecte ECO (inclusiv de ecologie urbană), ateliere de reciclare creativă (Recycle Art), ateliere de manufactură tradițională, expoziții de pictură, demonstrații de graffiti, instalații vegetale și aranjamente florale. Alpin Club Pro-Mont București va fi prezent la eveniment cu ateliere de alpinism, orientare turistică și o listă de activități de voluntariat (ecologizare în zone montane) care vor urma.
Let’s do it, Romania, 2016
Pe 24 septembrie, cei de la Let’s Do It, Romania dau strigarea, pentru al optulea an, pentru ziua în care se face curățenie în toată țara. Ziua de Curățenie Națională se desfășoară în toate județele țării, pe bază de voluntariat. Până acum, peste 1 milion de voluntari au participat la acțiuni de strângere a deșeurilor. Înscrie-te aici dacă vrei să strângi deșeuri din natură, alături de alte sute de mii de voluntari.
Plantăm fapte bune
„Plantăm fapte bune în România” este o inițiativă națională de împădurire bazată pe voluntariat. La ei poți să fii voluntar organizator, adică poți fi responsabil de județ, responsabil de voluntari, responsabil de comunicare, responsabil tehnic, șef de parcelă, fundraiser, digital fundraiser, logistician, responsabil IT/programare, responsabil de HR/recrutare. Sau poți să fii voluntar de acțiune, ceea ce înseamnă că participi la ziua de acțiune (plantare / îngrijire / completare) conform agendei și îndrumărilor primite de la organizatori.
Acțiuni de voluntariat mai fac, în cursul anului, și Greenpeace, Mai Mult Verde, Asociația Zero CO2, Viitor Plus și multe alte asociații de mediu.
Beneficiile voluntariatului
Ca să fii pe deplin convins că voluntariatul merită timpul tău și al familiei tale, iată numai câteva dintre beneficiile pe care acesta le oferă:
Conectează oameni
Copiii, fie ei chiar și adolescenți, își pot face prieteni foarte ușor în cadrul unor astfel de activități pentru că vor întâlni persoane care le seamănă, care au aceleași valori, același spirit civic și interese comune. Desigur, se aplică și în cazul adulților.
Crește încrederea în sine
Atunci când faci muncă non-profit pentru comunitate, ai un sentiment de satisfacție, iar munca în echipă, într-un cadru organizat, îți creează un sentiment de apartenență, de mândrie și identitate.
Voluntariatul combate depresia și anxietatea
Depresia este declanșată, printre altele, de izolarea socială. Atunci când faci voluntariat, mai ales cu regularitate, menții un contact permanent cu ceilalți și îți formezi un sistem solid de susținere.
Te poate ajuta în carieră
Dacă ai de gând să îți schimbi domeniul de activitate, voluntariatul poate fi o modalitate foarte bună de a cunoaște oameni din acea arie. Dacă nu vrei însă asta, munca în folosul comunității îți poate îmbunătăți abilitățile de care ai nevoie la orice job: lucrul în echipă, comunicarea, rezolvarea unor probleme, planificarea proiectelor, managementul responsabilităților și organizarea.