Text de Ninel Lazar
Eu zic ca n-a surprins pe nimeni faptul ca la Copenhaga nu s-a ajuns la o intelegere intre marile puteri in privinta reducerii emisiilor de gaze cu efect de sera. Toata lumea se astepta la asa ceva (nu ca toata lumea si-ar fi dorit asta). Mai ales ca rumorile cu privire la fundamentele stiintifice ale incalzirii globale s-au intetit in perioada premergatoare.
Opozantii ideii ca omul, altfel „masura tuturor lucrurilor”, ar fi cauza incalzirii climei in anumiti ani, au aplicat si o lovitura sub centura taberei opuse, scotand din ceva servere informatii care ar demasca fariseismul unora dintre aparatorii climei. Treaba asta nu a dat deloc bine la Copenhaga, asa ca partile au plecat sa mai dea o tura pe la oamenii de stiinta pana se clarifica situatia. Dincolo de acest esec de moment (curios este ca unii inca spun ca ar fi fost o intalnire de folos), eu zic ca un lucru este clar – tendinta la nivel politic.
Nici nu mai conteaza ce ar zice specialistii. Este limpede ca tarile Uniunii Europene, cu mici exceptii, sunt interesate politic de subiectul „incalzirea climei” din mai multe considerente. Primul ar fi ca este un subiect care are sprijin popular sau, mai corect spus, care a castigat sprijin popular prin tehnici mass-media pe care n-am timp sa le discut aici. Si cum politicienii de peste tot si de orice orientare doctrinara sunt mai catolici decat Papa in a se tine de dictonul capitalist „ce vrea piata, aceea ii dai”, nu e nevoie decat de putina initiativa si totul se rezolva. Un alt motiv este ca rezistenta americana la masuri dure are si ea avantajele ei pentru Europa, anume ca orice refuz fatis al americanilor poate fi motiv suficient pentru europeni sa impuna taxe „pe carbon” produselor aduse de americani pe pietele Uniunii.
Taxand produsele unchiului Sam care tintesc piata Europei unite, practic vor afecta direct competitivitatea companiilor americane si vor crea avantaje evidente pentru cele autohtone. In felul acesta, Europa nu va incalca acordurile de comert cu americanii si, mai important, isi protejeaza cat de cat productia interna, si asa afectata puternic de recesiune. Mai ramane ca europenii sa trateze identic si pe alti parteneri comerciali de baza, care nu sunt nici macar pe acelasi continent si care nu se gasesc in situatii economice atat de dezavantajoase in fata UE.
Un al treilea motiv pentru care Uniunea va continua eforturile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera este ca are o ambitie neimplinita, anume de a se ridica pe o pozitie mai sus in ierarhia puterilor mondiale. Si cum elefantul american da semne de slabiciune, unii lideri ai Europei gandesc ca nu e nevoie decat de un „vehicul bine gandit” pentru a-l detrona si a-i lua locul. Iar incalzirea climei pare sa fie un astfel de instrument in mana europenilor. Daca vor reusi sau nu, asta nu mai este treaba mea acum. Ceea ce este cert e ca au incercat si ca, in ciuda opozitiei de peste Ocean si a esecurilor de la diverse momente, liderii UE nu par sa cedeze teren. Politic, ar fi echivalentul sinuciderii.
Daca vor avea opozitie din interior, din mediul de afaceri, probabil ca vor redistribui efortul prin cresterea numarului activitatilor cuprinse in EU ETS, dar nu vor renunta in niciun caz la idee. Dar cum se poate traduce aceasta consecventa politica europeana la nivelul companiilor proprii in materie de piata a emisiilor, regim de taxare a carbonului, competitivitate economica si performante de mediu? In ciuda unei oarecare linisti in acest sector (posibil ca preocuparile sa fi sucombat din cauza turbulentelor crizei economice), ce e mai rau inca nu a sosit.
Judecand la rece perspectiva post-2012 ca alocarile gratuite sa fie eliminate, treaba asta ar fi cazul sa sune destul de ingrijorator pentru companiile din UE, dar mai ales pentru cele romanesti participante la EU ETS, si nu numai. Multe dintre ele nu sunt nici pe departe stapane pe situatia alocarilor nici in prezent, cand alocarile par sa fie destul de generoase, iar piata e oarecum apatica. Multora, chiar entitati private, le lipsesc orice fel de strategii, evaluari de riscuri, evaluari de costuri pentru o astfel de perspectiva si tare mi-e teama ca tocmai cand vor fi scapat de umbrele crizei financiar-economice prezente se vor trezi la o realitate similara, daca nu cumva mai delicata. Poate-si revine clima pana atunci…
