Acționarii Hidroelectrica au aprobat achiziția parcului eolian Crucea

Adunarea Generală a Acționarilor Hidroelectrica a aprobat tranzacția de cumpărare a 100% din acțiuni, respectiv părti sociale, deținute de Steag GmbH și Steag 2 Beteiligungs GmbH în societățile Crucea Wind Farm S.A. și Steag Energie Romania SRL (perimetrul proiectului Arizona), în conformitate cu oferta depusă și contractul de vânzare-cumpărare (SPA) negociat.

energie eoliană
foto: windeurope.org

“Rămânem în zona energiilor regenerabile prin tot ceea ce ne propunem și dorim ca Hidroelectrica să-și păstreze statutul de companie verde 100%”, a afirmat Bogdan Badea, Președintele Directoratului societății, în comunicat.

Dezvoltat de STEAG și pus în funcțiune în anul 2014, Parcul Eolian Crucea este unul dintre cele mai moderne și mai bine întreținute parcuri eoliene terestre din România, având o capacitate instalată de 108 MW, arată Hidroelectrica.

„Decizia luată astăzi de acționariat face ca Hidroelectrica să devină prima companie de stat care marchează un M&A reușit. Este un succes atât pentru statul român, cât și pentru societate, un moment care schimbă perspectivele și care demonstrează că atunci când există interes și implicare companiile românești din energie pot fi cel puțin la fel de competitive pe zona de dezvoltare ca și cele private. Achiziția Parcului Eolian Crucea confirmă obiectivul pe care ni l-am asumat atunci când am pus pe masa strategia Hidroelectrica – acela de a diversifica portofoliul de producție al companiei și de a face energia verde o prioritate unică de dezvoltare”, a conchis Badea.

Reamintim că în data de 23 decembrie 2020, STEAG GmbH și Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica SA au semnat un acord privind vânzarea acțiunilor STEAG în filialele românești Crucea Wind Farm SA și STEAG Energie Romania SRL către Hidroelectrica, în urma unui proces competitiv care a implicat atât ofertanți locali, cât și internaționali.

Prin decizia luată astăzi de catre actionari, trecerea parcului eolian Crucea în portofoliul Hidroelectrica devine certă. Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național.

Compania exploatează în prezent un număr de 209 centrale, având o putere instalată totală de 6.482 MW.

Citeşte şi:

Greenpeace: Complexul Energetic Oltenia își va crește emisiile de CO2 cu 28%, până în 2030, cu bani de la stat
Altex va instala panouri fotovoltaice în toate magazinele și depozitele sale
spot_img

Ultimele știri