De la carne de vită la cod la avocado la soia, multe dintre cele mai iubite alimente ridică mari întrebări de natură etică și de mediu. Cum putem fi siguri că anumite alimente sunt „bune” sau „rele” pentru societate și planetă şi ce spun experții?
Jurnaliştii de la publicaţia The Guardian au realizat o listă cu câteva dintre cele mai controversate produse de astăzi, care ar putea să va ajute atunci când faceți cumpărăturile.
AVOCADO
Unul dintre alimentele care au câştigat multă popularitate, înclusiv în România este profund problematic. Cererea globală de avocado alimentează în mod indirect defrișarea, în timp ce în Chile, ţară unde se cultivă intens, a ajutat fermierii afectați de secetă prin devierea apei şi golirea râurilor. Este greu să argumentezi împotriva consumului de avocado atunci când beneficiile nutriționale (vitaminele E și K, uleiurile monosaturate) sunt disponibile atât de uşor, spune jurnalista de investigaţii Joanna Blythman. Dar, dacă gândul la viață fără guacamole te îndurerează, încearcă să cumperi avocado din surse sustenabile.
SALATA LA PUNGĂ
„Este ambalată în plastic, este cel mai aruncat produs alimentar, în acest moment al anului este cultivată sub lumini LED în Olanda – nu are rost”, este verdictul lui Tim Lang, profesor de etică alimentară la City University of London și co-autor al cărţii „Diete durabile”.
Aproximativ 40% din salata ambalată este aruncată pentru că este adesea cumpărată fără a ţine cont de faptul că datele de utilizare sunt atât de mici. Unele magzine au introdus pungi resigilabile pentru salată, dar chiar și aşa, tot rămâne mult plastic, precum și o amprentă de carbon rezultată în urma transportului, ca să nu mai vorbim de deteriorarea frunzelor. Sfatul specialiştilor este să cumpărăm salată vara, iar între timp, să luăm în considerare varza sau verdeața de iarnă.
CARNEA DE VITĂ
Lăsând la o parte sacrificarea unor fiinţe pentru consum uman (dacă puteți), argumentele împotriva cărnii de vită se învârt în jurul gazelor cu efect de seră. Conform Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), bovinele (crescute atât pentru carne, cât și pentru lapte) sunt speciile de animale responsabile de cele mai multe emisii; totuși această statistică neplăcută ascunde o mare variație a practicilor de producție și, prin urmare, intensitatea emisiilor, după cum recunoaște FAO.
Dacă este greu să renunţaţi la ea, experţii recomandă să o cumpărăm rar şi să fie certificată bio.
CODUL
Un peşte foarte popular în Europa, codul se împuţinează în multe zone, conform Marine Conservation Society (MCS). Cu toate acestea, statutul codului norvegian este destul de diferit: Norvegia a fost prima țară din lume care a introdus un sistem de cote pentru codul său, iar cultura sa de pescuit este construită în jurul calității, durabilității și siguranței acestei resurse istorice. Aşa că cel mai bine este să cumpăraţi cod din Norvegia.
LAPTE
Laptele este bogat în nutrienți și este mai ieftin decât alte alternative, cum ar fi laptele de ovăz sau de migdale. Dar acest argument este valabil doar pentru laptele provenit de la vaci care au o dietă bazată pe iarbă, spre deosebire de cele crescute intens pe cereale. Așadar, pentru un lapte de calitate va trebui să plătiți în plus şi să căutaţi eticheta „free range”. Chiar şi aşa, trebuie menţionat faptul că vitele mor în continuare ca parte a producției de lapte, de la viței nedorişi până la vacile de lapte „pensionate”.
UNT DE NUCI ŞI ULEI DE PALMIER
Primul lucru pe care trebuie să te întrebi despre untul tău de nuci este: este fără ulei de palmier? Palmierul este unul dintre cei mai mari factori ai defrișării globale și, deși există surse durabile, specialiştii nu sunt convinși. „Nu este clar în ce măsură uleiul de palmier durabil certificat reduce defrișarea”, spune Lang.
Acest lucru este înainte de a ajunge la nuci, care ar putea cauza lipsa de apă (migdalele californiene), exploatarea copilului prin muncă (alunele turcești) sau abuzuri ale drepturilor omului (nuci de caju vietnameze). Ca întotdeauna, guvernele din aceste țări susțin că „se pun în aplicare sisteme” – dar amploarea și distanța acestor industrii face ca trasabilitatea să fie foarte dificilă. Cumpărarea de nuci din surse mai aproape de casă nu înseamnă neapărat o amprentă de carbon mai mică, dar cel puțin aveți o idee mai bună despre ce se întâmplă.
SOIA
Proporția de soia consumată direct de om este relativ mică, așa că este înșelător să pui defrișarea pe seama producţiei de brânză tofu și a laptelui de soia. Dacă sunteți vegan, soia „proastă” este destul de ușor de evitat: tofu-ul obținut din soia americană și europeană este din ce în ce mai disponibilă, iar cea mai mare parte a soia folosită de Alpro este europeană. Lang spune că este vorba de carne, pește și lactate, locurile în care se folosește marea majoritate a producţiei de soia din lume. „Este aproape imposibil de știut dacă ceea ce cumpărați a fost hrănit cu soia” și dacă a venit din Brazilia și Argentina, unde fermierii de soia taie pădurea. Cumpărați organic, local și cât mai direct de la producător.
CIOCOLATA
Cele mai multe tablete ale marilor producători conțin soia și ulei de palmier, astfel că ciocolata are un bagaj etic înainte de a lua în considerare chiar cacaoa. Cea mai mare parte a producţiei de cacao provine de la micii proprietari din Côte d’Ivoire și Ghana, care suportă povara fluctuațiilor de preț. Barometrul de cacao din 2018, produs de un consorțiu de ONG-uri, a raportat că, în medie, gospodăriile din fermele de cacao din Côte d’Ivoire câștigă doar 37% din venitul necesar traiului. Drept urmare, „nicio singură companie… nu este măcar aproape de angajamentele lor de reducere a muncii copiilor cu 70% până în 2020” ca să nu mai vorbim de eliminarea completă a copiilor din câmpul muncii. Apoi, există defrișări: mai mult de 90% din pădurile originare din Africa de Vest au dispărut datorită parțial cererii de cacao ieftină.
CARACTIŢĂ
Deși apele etice sunt rareori limpezi, ele sunt deosebit de întunecate când vine vorba de caracatiță. Pe de o parte, caracatițele sunt extrem de inteligente și există dovezi convingătoare care sugerează că trăiesc sentimente asemănătoare durerii. Pe de altă parte, spune Jon Ablett, curator principal al moluștelor la Muzeul de Istorie Naturală, cefalopozii sunt „un grup destul de durabil [de creaturi de mare] pentru a fi mâncat. Ei trăiesc doar un an, maxim doi ani și avem tendința de a prinde adulți care s-au reprodus deja. Trebuie doar să-i evitați pe cei prinși prin trambularea la mare adâncime”. Deși caracatițele pot fi pescuite excesiv, acestea se reproduc rapid. „O trăsătură comună interesantă între oameni și caracatiță este că ei găsesc noi modalități de a trăi pe măsură ce mediul lor se schimbă”, spune biologul marin Danna Saaf. Pe măsură ce cefalopodele umplu golul lăsat de prădătorii lor supra-pescuiţi, pot depinde de oameni pentru supraviețuire.
CREVEŢI
Există un nou „imperialism al fructelor de mare” peste hotare, iar apetitul nostru pentru creveți mari este în parte de vină, spune Lang. Crevetii mari – tigru și rege – sunt crescuți în ape calde în țări precum Tailanda, Sri Lanka și Madagascar, unde producția este adesea „puternic implicată în distrugerea mlaștinilor de mangrove”. Crevetii pentru export sunt deosebit de expuşi riscului de dispariţie, spune MCS, pentru că sunt în general creveți mari de râu, a căror producție epuizează serios stocurile sălbatice. Alegeţi creveți mici din ape reci – este cea mai bună alegere, spune MCS – sau creveți din surse sustenabile.
