Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (MMSC), prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), organizează, în perioada 10-25 iulie 2014, o nouă sesiune de finanțare pentru derularea de proiecte de educație și conștientizare publică în domeniul protecției mediului, se arată într-un comunicat al MMSC. Suma totală alocată de AFM acestui program este de 20.000.000 lei.
Reprezentanții societății civile pot depune proiecte în valoare maximă de 1.000.000 de lei și pot beneficia de finanțare nerambursabilă de 90% din valoarea acestora. Solicitanții pot accesa programul începând cu data 10 iulie 2014, până la 25 iulie a.c.
Educația este baza orcărei politici de mediu. Oricât de inspirate ar fi strategiile în domeniul protecției mediului și oricât de consistente ar fi investițiile în infrastructura de mediu riscăm să nu producem un impact real asupra amprentei ecologice a României, câtă vreme populația nu a deprins un instinct ecologic real. Trebuie să învățăm să respectăm mediul, să colectăm deșeurile selectiv, să economisim resurse naturale, să reciclăm! Statele europene care astăzi pot spune că au atins acest deziderat au investit constant în educația populației lor”, a declarat ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, Attila Korodi.
Conform Ghidului de Finanțare publicat sâmbătă, 28 iunie 2014, în Monitorul Oficial, solicitanții eligibili sunt Organizațiile Nonguvernamentale, inclusiv asociațiile sau fundațiile, înființate în baza Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 aprobată cu modificări și completări ulterioare prin Legea nr. 246/2005.
În cadrul sesiunii de finanțare, un solicitant poate depune doar un singur proiect. Pentru intrarea în etapa de evaluare, dosarele trebuie depuse la sediul AFM și întocmite conform Ghidului de Finanțare.
Programul este dedicat ONG-urilor, în calitatea lor de parteneri sociali stabili ai Ministerului Mediului și parteneri de dialog în elaborarea unor politici de mediu funcționale. Rolul societății civile în educația ecologică este imens. Practic, mobilitatea acestor organizații ne ajută să promovăm politicile de mediu peste tot în țară, iar Corpul Voluntarilor de Mediu este unul dintre proiectele care au dovedit acest lucru”, mai spune Attila Korodi.