50 de milioane de euro cauta padurari

Proprietarii de terenuri agricole care vor sa faca o prima impadurire primesc bani europeni. Suma totala alocata de Uniunea Europeana pentru impadurirea acestor terenuri, prin Masura de finantare 221, se ridica la 40 de milioane de euro, iar restul, pana la 50 de milioane de euro, reprezinta contributia Guvernului Romaniei de la bugetul de stat.

Solicitantii fondurilor nerambursabile pot fi persoanele fizice, inclusiv persoane fizice autorizate, persoanele juridice, grupurile sau asociatiile de persoane fizice sau juridice, precum si autoritatile publice locale detinatoare de teren agricol.

Fonduri nerambursabile de la UE

Fondurile sunt nerambursabile si se pot impaduri toate terenurile agricole la nivelul intregii tari, cu exceptia pajistilor permanente, neafectate de procese de degradare a solului.

Se poate asigura, astfel, si impadurirea terenurile agricole din jurul oraselor, cu conditia respectarii cerintelor specifice ale acestei Masuri de finantare 221, se arata intr-un comunicat al Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR) .

Pot fi impadurite si terenurile care contin soluri nisipoase si/ sau mobile, terenurile situate in Lunca Dunarii sau in luncile raurilor, dar si terenurile afectate de eroziune sau desertificare.

Suprafata impadurita, cel putin 0,5 hectare

Suprafata agricola propusa pentru impadurire trebuie sa fie de minim 0,5 hectare. Prima conditie pe care trebuie sa o respecte solicitantul este sa faca dovada detinerii terenului agricol eligibil pentru impadurire. Acesta trebuie sa fi fost declarat la Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura in ultimii doi ani calendaristici.

Prin Masura 221 se pot acorda trei tipuri de plati: o prima pentru lucrarile de infiintare, o prima anuala pentru lucrarile de intretinere a plantatiei pe o perioada de cinci ani, incepand cu anul infiintarii plantatiei forestiere si o prima compensatorie fixa anuala pe hectar, pentru pierderea de venit ca urmare a impaduririi, pe o perioada de 15 ani, incepand cu anul infiintarii plantatiei.

Plantatiile de pomii de Craciun nu intra in program

Prin Masura 221 nu se ofera sprijin financiar pentru infiintarea plantatiilor forestiere de pomi de Craciun si pentru producerea de energie regenerabila.
Asadar, pentru ca un fermier sa isi poate realiza o astfel de plantatie forestiera, trebuie sa detina parcele agricole cu o suprafata mai mare de 0,5 hectare (5.000 mp).

Apoi, fermierul va intocmi, impreuna cu persoanele autorizate in acest sens, un proiect de impadurire. Plantatiile forestiere trebuie sa fie constituite, in functie de zona geografica, din speciile prezentate in Ghidul Solicitantului.
In perioada 1-30 septembrie 2011 se va desfasura cea de-a treia sesiune din acest an pentru depunerea proiectelor de finantare aferente Masurii 221 –

„Prima impadurire a terenurilor agricole”, iar proiectele se depun la oficiile judetene ale Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit.

Mihaela Pavnutescu
 

spot_img

Ultimele știri