5 milioane de dolari pentru crearea Parcului Național Făgăraș și reintroducerea zimbrului și a castorului

ONG-ul Fundația Conservation Carpathia (FCC), care are ca scop înfiinţarea unei rezervații naturale de importanță mondială în Munții Făgăraș, primește fonduri de 5 milioane de dolari pentru a-și atinge obiectivul.

Fondurile obținute vor fi folosite pentru îndeplinirea misiunii Fundației de a crea o rezervație naturală suficient de mare încât să permită naturii să se desfășoare și care să creeze beneficii comunităților locale, creând condițiile unui viitor parc național.

Fundația Conservation Carpathia a lansat ideea de inființare a Parcului Național Făgăraș încă din 2010. Împreună cu partenerii săi şi în strânsă colaborare cu oamenii din comunitățile locale, își propun să înființeze în Carpații Meridionali o economie durabilă bazată pe un parc național recunoscut la nivel mondial drept model de dezvoltare pentru ariile protejate.

Endangered Landscapes Programme (Programul pentru Peisaje Amenințate), o inițiativă care vizează refacerea proceselor naturale ale ecosistemelor și conservarea biodiversitatea în plan european, va acorda FCC finanţarea pe parcusul a cinci ani.

Sumele vor fi folosite pentru a finanța acțiunile de conservare planificate, de la reintroducerea zimbrului și a castorului în sălbăticie și dezvoltarea unei economii locale sustenabile bazată pe afaceri verzi, până la inițierea unui program de diminuare a conflictelor om–animale sălbatice și crearea unei platforme consultative cu comunitățile locale.

Cum va fi folosit bugetul

Din suma totală de cinci milioane de dolari, 1,5 milioane vor fi dedicați pentru a înțelege nevoile și opiniile oamenilor din zona de interes a proiectului, prin înființarea unui cadru de dialog și organizarea de evenimente locale, pentru a ajunge la o viziune comună în privința viitorului și protejării Munților Făgăraș.

Pentru a construi o economie locală sustenabilă pe termen lung, 500.000 de dolari vor fi alocați pentru promovarea și dezvoltarea afacerilor verzi, dar și la pregătirea și instruirea micilor afaceriști locali.

Pentru prevenirea conflictelor om – animale sălbatice, îndeosebi cele referitoare la apariția urșilor în localități, vor fi repartizați cca. 1 milion de dolari. Aceștia vor fi folosiți pentru amplasarea de garduri electrice, dotarea unei echipe de intevenție rapidă și eventuale despăgubiri.

Alte două 2 milioane de dolari, vor fi alocaţi pentru a planta pădurile tăiate și a reface zonele alpine cu bujor de munte, afin si merișor. Mai mult, pădurile de molid artificiale vor fi readuse starea lor naturală, iar reintroducerea zimbrului și a castorului în sălbăticie vor aduce un plus de bogăție naturii Munților Făgăraș.

“Endangered Landscapes Programme este echivalentul Ligii Campionilor în domeniul conservării la nivel european și suntem mândri că un proiect românesc a fost unul dintre cele opt selectate de pe întreg continentul. Faptul că proiectul a fost selectat, dovedește valoarea inestimabilă a Munților Făgăraș și relevanța inițiativei noastre pe plan mondial”, au declarat Barbara și Christoph Promberger, Directorii Executivi ai FCC.

Proiectul, care se va finaliza în 2023, vizează 28 de localități din patru județe din regiunea Munților Făgăraș, respectiv: Argeș, Brașov, Sibiu și Vâlcea. Dată fiind amploarea pe care o are, acesta va fi realizat prin cinci piloni principali cu activități specifice, iar finanțarea obținută va fi de asemenea repartizată în cele cinci direcții.

Alături de Fundația Conservation Carpathia, în implementarea proiectului vor lua parte trei parteneri strategici ai ONG-ului. Este vorba despre Conservation Capital (UK), a cărei expertiză va accelera dezoltarea unui program antreprenorial bazat pe protejarea naturii, ProPark Fundația pentru arii protejate (Brașov), la nivelul implicării comunităților locale și în proiectarea activităților educaționale și nu în ultimul rând Universitatea din Newfoundland (Canada), care va contribui prin cercetare sociologică și facilitarea unei înțelegeri aprofundate asupra nevoilor și priorităților comunităților locale.

Endangered Landscapes Programme este administrat de Cambridge Conservation Initiative și finanțat de Arcadia, un fond caritabil creat de Peter Baldwin și Lisbet Rausing.

spot_img

Ultimele știri