5% din producția bicicletelor electrice a Uniunii Europene, asigurată de România

Piața bicicletelor electrice din România este abia la început, anul trecut comercializându-se aproximativ 2.000 de unități, însă producția acestor vehicule marchează una dintre cele mai ridicate valori de la nivelul Uniunii Europene, potrivit datelor prezentate de Confederația Europeană a Industriei Bicicletei (CONEBI).

5% din bicicletele electrice ale Uniunii Europene, produse în România

În 2016, în România s-au produs 60.000 de biciclete electrice, adică 5% din totatul producției de la nivelul Uniunii Europene. Cel mai mare producător este Germania cu 352.000 de unități, și o pondere de 30%, urmată de Olanda, 200.000 de unități produse (17%) și Ungaria, 171.000 de unități produse și o cotă de 15%.

România, al șaselea producător de biciclete din UE

 

Per total, în 2016, la nivelul Uniunii Europene, au fost produse 1,164 milioane de biciclete, în creștere cu aproape 13%, față de anul 2015.

Piața bicicletelor electrice prinde contur în România

Europenii vor biciclete electrice

Vânzările de biciclete electrice au crescut în 2016 cu peste 300.000 de unități, adică 22,15%, față de perioada anului 2016, de 1,364 de milioane de unități la 1,667 milioane de unități.

Piața germană a înregistrat cele mai mari vânzări (605.000 unități), 36%, urmată de Olanda (273.000 unități) și Belgia (168.000 unități), 16%, respectiv 10%.

Cine sunt românii care cumpără biciclete electrice?

Porterul robot al unui client e-bike din România descrie o plajă destul de largă în privința vârstei, însă restrânge targetul de cumpărători în ceea ce privește veniturile lunare. Astfel, cei care achiziționează biciclete electrice în România activează în multinaționale, persoane semisedentare sau care doresc să facă mai multă mișcare, fac naveta zilnic, petrec minim 2 ore pe zi în trafic, au mașină, câștigă net peste 4.000 de lei pe lună, și au între 30 și 60 de ani.

Cei mai multi clienți doresc o bicicletă electrică pentru navetă sau pentru deplsarea către locul de muncă, deoarece cu o bicicleta electrică se pot parcurge distanțe mari, într-un timp relativ scurt, eliminând problema oboselii și a transpirației. Dacă vorbim de marile orașe, mai ales la orele cu trafic intens, cu o bicicleta electrică drumul către locul de muncă poate fi parcurs în mai puțin de jumătate din timpul necesar pentru deplasarea cu automobilul”, a declarat, pentru Green Report, Marius Grigore, reprezentantul Grib, unic importator Leader Fox.

Din punct de vedere al vânzărilor bicicleta electrică pliabilă este cea mai solicitată pentru flexibilitatea ei, se poate depozita cu ușurință într-un portbagaj de mașină, întra în lift și se poate depozita în orice locuintă.

Din punct de vedere al designului sunt apreciate bicicletele Crusier printre care modelul Custom pe care urmează să îl lansăm în perioada următoare și va fi produs de noi în atelierele proprii de producție”, a adăugat Ovidiu Teofănescu, business manager BizzOnWheels.

spot_img

Ultimele știri