Parteneriatul european pentru inovare in domeniul apei va aloca, in anul 2013, 40 de milioane de euro, pentru proiecte de cercetare si promovare a inovatiilor.
Domeniile prioritare vor fi mentionate intr-un Plan strategic de implementare, a anuntat comisarul european pentru Mediu, Janez Potocnik.
Specialistii europeni urmeaza sa elaboreze instrumente si mecanisme de promovare a inovatiilor in materie de politici si tehnologii in domeniul apei.
„Avem nevoie de inovare pentru a solutiona provocarile cu care ne confruntam in domeniul apei si pentru a contribui la indeplinirea obiectivelor Planului de salvgardare a resurselor de apa ale Europei, recent adoptat. Parteneriatul pentru inovare in domeniul apei reuneste actorii din sectorul public si din cel privat care pot concretiza ideile pe piata.
Punerea in aplicare a Planului strategic de implementare nu numai ca va asigura disponibilitatea unei cantitati de apa de buna calitate suficiente pentru a raspunde nevoilor oamenilor, ale economiei si ale mediului, ci va consolida, de asemenea, pozitia sectorului european al apei pe piata mondiala, care se preconizeaza ca se va dubla pana in 2030”, a declarat comisarul Janez Potocnik.
Parteneriatul reuneste actori din mai multe domenii, cum ar fi cel al apei, IMM-urile, comunitatea de cercetare, administratiile locale, principalii utilizatori de apa si sectorul financiar.
Parteneriatul european pentru inovare (PEI) in domeniul apei a fost instituit pentru „identificarea, testarea, dezvoltarea pe scara larga, diseminarea si implementarea de solutii inovatoare pentru zece mari provocari in domeniul apei” pana in anul 2020.
Tehnologii inteligente pentru cinci domenii prioritare
Comisia Europeana a selectat cinci domenii prioritare. Acestea sunt reutilizarea si reciclarea apei, tratarea apei si a apelor uzate, apa si energia, gestionarea riscurilor pe care le prezinta evenimentele extreme legate de apa, precum si serviciile ecosistemice. Pentru toate aceste prioritati, un element catalizator il reprezinta tehnologiile inteligente.
Grupul operativ pentru PEI in domeniul apei va defini obiective si repere concrete pentru activitatile aferente, la inceputul anului 2013. La data de 15 ianuarie 2013, la Bruxelles va fi organizata o zi de informare pentru potentialii candidati.
Statisticile UE releva ca piata mondiala a apei este in crestere rapida, urmand sa atinga valoarea de 1 000 de miliarde USD pana in 2020. Sectoarele europene legate de domeniul apei cauta solutii inovatoare, dar nu reusesc sa exploateze intregul lor potential economic.
Apa poate sustine pana la 20.000 de noi locuri de munca
Valorificarea potentialului de inovare in domeniul gestionarii apei ar contribui in mod semnificativ la crearea de locuri de munca si la cresterea competitivitatii. De exemplu, o marire cu 1 la suta a ratei de dezvoltare a sectorului apei din Europa ar putea crea pana la 20 000 de noi locuri de munca.
Parteneriatele europene pentru inovare, propuse sub titlul „O Uniune a inovarii”, fac parte din strategia Europa 2020. Inovarea este definita drept instrument esential pentru sprijinirea Planului de salvgardare a resurselor de apa ale Europei – raspunsul UE la vulnerabilitatea mediului acvatic, adoptat de Comisia Europeana in noiembrie 2012.
Foto: www.kanesfoods.co.uk/Innovation, http://ec.europa.eu/index_ro.htm
Comentariile tale pot fi postate aici
Citeste si:
Comisia Europeana protejeaza resursele de apa
Comisia recompenseaza solutiile inovatoare de gestionare a apei