28/05/2009 KPMG – BRIZA SCHIMBARII – RAPORTUL KPMG PRIVIND FUZIUNILE SI ACHIZITIILE DIN DOMENIUL „ENERGIEI VERZI”

Raportul KPMG privind fuziunile si achizitiile din domeniul „energiei verzi” arata ca 63% dintre respondenti asteapta o crestere a subventiilor din partea Guvernului

In ciuda conditiilor nefavorabile, companiile ce actioneaza la nivel global in domeniul energiei din surse regenerabile sunt optimiste in privinta viitorului acestor resurse. Un procent de 78 % dintre membrii executivi din domeniu sunt de parere ca proiectele in domeniul surselor regenerabile de energie sunt viabile din punct de vedere economic, in ciuda preturilor in scadere pentru combustibilul fosil si materiile prime precum si a crizei financiare, reiese din raportul anual realizat de KPMG cu privire la Fuziuni & Achizitii in domeniul surselor regenerabile de energie.

Conform celor spuse de Péter Kiss, coordonatorul sectorului de Energie &Utilitati la nivel Global din cadrul KPMG, desi UE a stabilit ca pana in anul 2020 un procent de 20% din consumul final de energie sa fie asigurat din surse regenerabile, actuala criza financiara si declinul economic au incetinit evolutia proiectelor in domeniul energiei din surse regenerabile.

In cadrul studiului realizat de KPMG (intitulat ‘The winds of change’) au fost intervievati 200 de membri executivi din domeniul energiei la nivel global, identificandu-se domeniile cu un puternic potential pentru viitoare tranzactii comerciale si abordandu-se implicatiile recesiunii pe piata.

Raportul arata ca, atrasi de subventiile generoase ale guvernului, aproape de doua ori mai multi respondenti (42%) au mentionat Statele Unite ca fiind tara in care sunt interesati sa faca investitii, comparativ cu cea de-a doua cea mai importanta destinatie (India 24 %). Anuntul politic al Statelor Unite de sustinere a „initiativelor verzi” a stimulat asumarea unor angajamente internationale, care la randul lor au avut un efect profund asupra domeniului energiei la nivel global, cu 63% dintre respondenti fiind de parere ca subventiile vor creste.

In timp ce unele dintre marile companii din domeniul energiei din Europa se simt in impas nu numai datorita fondurilor dar si datorita vesnicelor probleme legate de planificare si acces la retea, Statele Unite incep sa para mai atractive pentru investitorii straini impulsionati de stimulentele stabile din partea guvernului care creeaza potentialul pentru un mediu comercial mai profitabil. Este interesant de observat ca 81% dintre europeni sunt de parere ca Presedintele SUA, Barack Obama, isi va onora angajamentele de mediu asumate, comparativ cu doar 51% dintre americani.

In urma studiului cu privire la Fuziuni & Achizitii in domeniul surselor regenerabile de energie au reiesit urmatoarele:

• 78% dintre respondenti sunt de parere ca proiectele din domeniul energiei din surse regenerabile continua sa fie viabile din punct de vedere economic;
• 63% anticipeaza o crestere a subventiilor guvernamentale (comparativ cu 37% anul trecut);
• Tehnologiile conventionale continua sa fie preferate in domeniu: mai mult de 60 % dintre respondenti sunt de parere ca productia de energie eoliana si solara terestra va creste cu peste 5% in 2009, comparativ cu doar 38 % care prognozeaza nivele similare de crestere a productiei de energie eoliana offshore si doar 19% care anticipeaza nivele similare de crestere a productiei cu ajutorul tehnicilor marine;
• 42% dintre respondenti intentioneaza sa faca investitii in Statele Unite; 24% in India; 22% in China si 21% in Canada (respondentii ar putea investi in mai mult de o tara);
• 44% cred ca viitoarea conferinta ce va avea loc la Copenhaga (pentru a numi un succesor la tratatul Kyoto) va fi un moment de rascruce care va conduce la investitii crescute comparativ cu doar 18 % care nu impartasesc aceeasi opinie.

Sectorul energiei din surse regenerabile a avut insa mult de suferit in urma declinului economic, cu indicele bursier al companiilor listate, active in domeniul energiei regenerabile (indicele NEX) inregistrand o scadere de 65% din ianuarie 2008 pana in martie 2009, cea mai mare diminuare fiind inregistrata in trimestrul patru al anului 2008.

Conform studiului, se asteapta ca marimea tranzactiilor sa sufere clar o schimbare iar vremea tranzactiilor de miliarde de dolari pare sa se fi incheiat, cel putin pe termen scurt, cu aproape de patru ori mai multi respondenti sustinand probabilitatea scaderii acestora ca numar fata de cei care se asteapta la o crestere. In plus, mai putin de un sfert (24 %) dintre companii anticipeaza ca vor investi mai mult de 100 milioane dolari in Fuziuni & Achizitii in domeniul energiei din surse regenerabile in urmatoarele 12 luni fata de 39 % anul trecut.

Recesiunea a schimbat dramatic peisajul tranzactiilor, beneficiarii principali parand a fi marile companii de utilitati si energie care sunt bine plasate pentru a profita de orice vanzari oportuniste. Lipsa unor situatii financiare solide si a unor relatii pe termen lung cu creditorii ii defavorizeaza pe multi dintre intreprinzatorii mai mici: 70 % dintre respondentii de la companiile mai mici (cu venituri sub 500 milioane dolari) sustin ca sursele de finantare sunt mai dificil de gasit decat cu un an in urma, comparativ cu 57 % dintre companiile mai mari.

Respondentii au prognozat, de asemenea, un declin al activitatilor finantate din fonduri de hedging (hedge funds) pentru infrastructura si fonduri de investitii. Studiul sugereaza ca in timp ce finantarea de catre terte parti a devenit dificila, cei care pot prezenta situatii financiare solide – ca de exemplu marile companii din domeniul energetic – sunt bine pozitionate pentru a profita de tranzactii avantajoase.

Cateva constatari cu privire la implicatiile declinului economic asupra activitatii de Fuziuni &Achizitii sunt urmatoarele:
• 58 % dintre cei intervievati se asteapta sa reduca semnificativ proiectele planificate sau in curs datorita declinului economic;
• 58 % au afirmat ca vor cheltui mai putin de 50 milioane dolari pentru Fuziuni & Achizitii anul acesta;
• 55 % dintre respondenti sunt de parere ca va creste numarul tranzactiilor cu plati intarziate sau conditionate;
• 57 % din personalul executiv de la companiile mari (cu venituri mai mari de 10 miliarde dolari) au afirmat ca fondurile sunt mai dificil de gasit acum comparativ cu 70% dintre membrii executivi de la companiile mai mici (cu venituri sub 500 milioane dolari).

Intre timp, cresterea utilizarii energiei din surse regenerabile constituie obiectivul principal al Uniunii Europene conform celor afirmate de Péter Kiss, coordonatorul sectorului de Energie &Utilitati la nivel Global din cadrul KPMG si coordonator al sectorului energie al KPMG in Europa Centrala si de Est.
“Uniunea Europeana a stabilit ca pana in anul 2020 un procent de 20% din consumul final de energie sa fie asigurat din surse regenerabile,” a explicat el. “Cresterea procentului de energie produsa din surse regenerabile din consumul total de energie va reduce semnificativ emisiile de gaze de sera”.

Avand in vedere numerosii factori care afecteaza perspectivele de dezvoltare a productiei de energie din surse regenerabile in Europa Centrala si de Est, actuala criza financiara si declinul economic au incetinit evident evolutia proiectelor de productie a energiei din surse regenerabile. Apetitul pentru risc al institutiilor financiare s-a diminuat semnificativ pe masura ce acestea devin tot mai prudente atunci cand se pune problema investitiilor.

Dupa cum afirma Kiss, bancile sunt interesate in proiecte si investitii in surse regenerabile cu un grad maxim de siguranta comerciala si care inca sunt mult mai costisitoare decat tehnologiile conventionale de generare a energiei si care prin urmare sunt viabile numai daca se bucura de un sprijin semnificativ din partea statului (subventii pentru investitii si/sau subventii pentru functionare), asa incat acestea se afla intr-o pozitie dezavantajoasa.

“Daca ne vom uita la potentialul de resurse regenerabile de energie, la dimensiunea pietei de electricitate, la decalajul existent fata de obiectivele stabilite de Uniunea European si atractivitatea planurilor de sustinere,” a spus Kiss, „unele dintre cele mai atractive tccri pentru investitii in generarea de energie eoliana, din biomasa, si/sau hidro si geotermala ar putea fi Romania, Polonia, Republica Ceha, Croatia, Ungaria, Slovenia, si Bulgaria.”

Dupa cum explica Razvan Mihai, Partner la KPMG in Romania, „piata de energie din Romania prezinta un potential ridicat pentru investitori, in special in domeniul surselor regenerabile. Multe instalatii energetice au o vechime de 30 – 40 ani si trebuie inlocuite, nu numai pentru a tine pasul cu tehnologia moderna dar si pentru a indeplini angajamentele internationale privind protejarea mediului.

„In ultima perioada investitorii din domeniul energiei regenerabile au fost atrasi cu precadere de energia eoliana, insa o serie de considerente cum ar fi costurile tehnologice in scadere au redirectionat atentia investitorilor catre segmentul biomasa sau solar” a concluzionat Mihai.

Despre KPMG:

KPMG este reteaua globala de firme de servicii profesionale care furnizeaza servicii de audit, consultanta fiscala si in domeniul afacerilor. Ne desfasuram activitatea in 145 de tari si avem 123.000 de angajati in firmele membre din intreaga lume. Societatile independente membre ale retelei KPMG sunt afiliate la KPMG International , o corporatie elvetiana. Fiecare societate KPMG este din punct de vedere legal o entitate separata si distincta si se descrie ca atare.
In Romania si Republica Moldova, KPMG isi desfasoara activitatea in cadrul celor sase birouri din Bucuresti, Cluj-Napoca, Constanta, Iasi, Timisoara si Chisinau. In prezent dispunem de un numar de peste 600 de angajati si parteneri, atat cetateni romani cat si expatriati.
drepturile rezervate.

spot_img

Ultimele știri