COMUNICAT DE PRESA
Avand in vedere extinderea avertizarii hidrologice emisa in cursul zilei de astazi pentru perioada 23.04.2008, ora 09:00 – 24.04.2008, ora 10:00, Marius Postelnicescu – directorul general al Administratiei Nationale „Apele Romane” (ANAR) a dispus Directiei Apelor Prut sa ia masuri suplimentare de atenuare a undelor de viitura in acumulari. Pana acum, s-au atenuat in judetele Botosani si Iasi un volum de circa de 40.000 milioane metri cubi in lacurile de acumulare din bazinul hidrografic Prut, respectiv pe raul Miletin, precum si pe afluenti (judetul Botosani si Iasi), raurile Bahlui (judetul Iasi), Jijia (judetul Botosani) si Sitna (judetul Botosani).
Datorita precipitatiilor de 70 l/mp inregistrate intre orele 18.00 (22.04) – 6.00 (23.04), pe raul Miletin, din judetul Botosani, s-au depasit cotele de inundatie in zona comunelor Copalau (20-30 gospodarii) si Cosula (60 gospodarii), fiind afectate aproximativ 100 de gospodarii si 600 de hectare de terenuri agricole. Specialistii Directiei Apelor Prut vor atenua in urmatoarele ore viitura de pe raul Miletin din judetul Botosani in acumularea nepermanenta de la Campeni.
Administratia Nationala „Apele Romane” (ANAR)- Directia Apelor Prut monitorizeaza in continuare cursurile de apa vizate din judetele Botosani si Iasi. Se acorda o atentie deosebita tranzitarii in aval a undelor de viitura, prin exploatarea in siguranta a lucrarilor din administrarea ANAR.