In 2035, Romania va produce aproape jumatate din electricitate in centrale nucleare

Energia nucelara va castiga teren in urmatoarele doua decenii si va ajunge sa aiba cea mai mare pondere in sectorul de productie a electricitatii, respectiv 42,3%, potrivit strategiei energetice revizuite a Romaniei. 

Tot in 2035, unitatile care vor folosi surse regenerabile de energie vor avea o pondere de 16,8%.

”Aceste date sunt incluse in proiectul de revizuire a strategiei energetice 2007-2020, care acum este in discutia Comisiei Europene”, a explicat astazi, intr-o conferinta, Alexandru Sandulescu, director in Ministerul Economiei, citat de Mediafax. 

Energia hidro pierde teren

Conform documentului, in 2035 aproape jumatate din productia de electricitate (42,3%) va proveni din centralele nuclearelectrice, fata de 17-18% cat este ponderea in prezent.

De asemenea, peste 20 de ani, ponderea energiei hidro va scadea de 24,3% (in scadere de la 29%), iar unitatile pe baza de combustibili fosili vor reprezenta doar 16,5%, fata de 50,5% cat sunt astazi.

”Avand in vedere cresterea investitiilor in parcuri eoliene, Romania ar putea inregistra in anii urmatori un exces de certificate verzi, situatie in care se va lua in considerare posibila vanzare a acestora catre alte state”, a mai spus Sandulescu. Potrivit acestuia, Romania va avea avea nevoie in 2035 de o putere disponibila de peste 20.000 MW.

Peste jumatate din centrale vor fi innoite

Peste jumatate din capacitatea electrica instalata in Romania, de 20.437 MW, urmeaza sa fie inlocuita cu unitati noi pana in 2035. 

Strategia energetica revizuita prevede masuri si prognoze pana in 2035. Din totalul de 20.437 MW, puterea disponibila efectiv este de 16.445 MW.

Potrivit strategiei energetice revizuite, pana in 2020 vor fi inlocuite capacitati de productie a electricitatii de 5.544 MW, reprezentand 28% din total, urmand ca pana in 2035 sa fie retrase din functiune unitati cumuland 11.066 MW, adica 55% din puterea totala.

Raluca Petrescu

Cititi si: 

EXCLUSIV GR Productia de energie verde din Romania s-a dublat in 2010, fata de 2009

 

spot_img

Ultimele știri