2021: Petrolul & gazele naturale, 60% din consumul energetic al României

Pe fondul  unui consum accelerat, la nivel global, al combustibililor fosili, în special cărbune și gaze naturale, Petrom estimează că, și în România, cererea de țiței și gaze va continua să crească și va reprezenta aproximativ 60% din consumul de energie al României până în 2021.

În opinia reprezentanților companiei petroliere, țara noastră are însă un potențial semnificativ de furnizare de energie, care îi poate reduce dependența de importuri.

În primul rând, trebuie spus că România are un avantaj competitiv în privința independenței energetice comparativ cu restul țărilor din UE.  Astfel, noi avem o dependență energetică de importuri relativ redusă, de numai 21%, față de o media europeană de 54%, dar și un mix energetic foarte divers (cărbune 30%, hidro 26%, nuclear 20%, gaz 15%, regenerabile 9%). Cu toate acestea, în lipsa investițiilor, această dependență este posibil să crească în următorii ani, chiar depășind această medie europeană”, au afirmat reprezentanții Petrom.

Pentru a ne menține sau chiar crește gradul de independenta energetică, este însă nevoie de investiții. Astfel, pe baza datelor publice reiese că necesarul investițional al domeniului energetic din România este de 3 – 4 miliarde euro, anual, pentru următorii 15-20 de ani, în toate sectoarele.

Declinul natural
al zăcămintelor, 10% pe an

Majoritatea zăcămintelor pe care le explorează compania petroliră sunt zăcăminte mature, cu o medie de exploatare de circa 40 de ani. În aceste condiții, OMV Petrom investește constant în tehnologii noi și în metode secundare de recuperare pentru redezvoltarea zăcămintelor măture din România în vederea îmbunătățirii ratei de recuperare de țiței și gaze și a stabilizării nivelelor de producție.

În acest fel, putem să prelungim durata de exploatare a zăcămintelor, cu impact pozitiv asupra furnizării de energie pe termen lung pentru România. În ultimii ani, producția noastră de țiței și gaze în România a fost menținută la un nivel stabil, în condițiile în care declinul natural al zăcămintelor este de circa 10% anual, iar anul acesta am obținut prima creștere a producției de țiței și gaze de la privatizare, realizare deosebită, dacă ne gândim ca zăcămintele României de țiței și gaze sunt mature și fragmentate”, subliniază reprezentanții Petrom.

spot_img

Ultimele știri