2017 a fost cel mai călduros an fără El Niño din istorie

2017 a fost al treilea cel mai călduros an din istorie și cel mai cald an fără El Niño, conform raportului anual despre starea climei realizat de 500 de cercetători din întreaga lume.

Raportul a fost supervizat de Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică din SUA (NOAA) și publicat de Societatea Meteorologică Americană.

Conform rezultatelor, 2017 a fost al treilea cel mai cald an din istorie, după 2016 și 2015. Nivelul mării a atins un nou record anul trecut, pe măsură ce ghețarii și calotele glaciare se topesc.

De asemenea, în 2017 a avut loc cel mai distructiv eveniment de albire a coralilor înregistrat vreodată.

Țări ca Spania, Bulgaria, Pakistan, Mexic și Argentina au atins noi recorduri de temperaturi pozitive.

Concentrațiile de dioxid de carbon din atmosferă au continuat să crească, înregistrând 405 ppm, cu 2.2 ppm mai mult decât în 2016 și cel mai ridicat nivel înregistrat în ultimii 800.000 de ani. Rata de creștere a CO2 este de patru ori mai mare decât la începutul anilor ’60.

În luna mai a anului trecut, gheața din zona Arctică a atins cel mai mic nivel de extindere înregistrat în cei 37 de ani de monitorizări prin satelit, acoperind o zonă cu 8% mai mică decât media pe termen lung.

Regiunea Arctică a atins temperaturi care n-au fost înregistrate în regiune în ultimii 2000 de ani, unele zone fiind cu 3 sau 4 grade Celsius mai calde decât media înregistrată începând cu 1982.

Gheața marină din Antarctica a înregistrat valori sub medie în 2017. Ghețarii lumii au pierdut masă pentru al 38-lea an consecutiv. Conform raportului, pierderea totală de gheață din 1980 și până în prezent este echivalentă cu eliminarea a 22 metri din vârful unui ghețar obișnuit.

Temperaturile ridicate ale oceanilor au dus la un eveniment masiv de albire a coralilor, având un impact major asupra coloniilor de corali din mai multe locuri ale lumii, inclusiv Marea Barieră de Corali din Australia. Între 2014 și mai 2017 a avut loc cel mai lung, distructiv și extins eveniment de albire înregistrat vreodată.

Valul de căldură din Europa, de două ori mai posibil din cauza schimbărilor climatice

Nivelurile medii ale mării au atins cel mai ridicat nivel din ultimii 25 de ani de monitorizări prin satelit, cu 7.2 cm mai mult decât media din 1993.

În 2017 au fost înregistrate mai multe precipitații decât de obicei. Sezonul musonic din India a dus la pierderea a 800 de vieți, iar inundații severe au afectat țări ca Venezuela și Nigeria.

Green Report Shop Transport ECO

Fenomenele meteo extreme sunt extrem de dăunătoare pentru viața umană, iar pierderea ghețarilor și a coralilor amenință siguranța alimentară și rezervele de apă a sute de milioane de oameni.

Anul acesta, efectele schimbărilor climatice au adus deja pagube semnificative și au dus la pierderi de vieți și bunuri. Valurile de căldură au doborât numeroase recorduri de temperaturi pozitive, cauzând incendii grave în Cercul Arctic, în California și în Grecia. Alte părți ale lumii, cum ar fi Japonia și China, au fost afectate de inundații devastatoare. La începutul acestei veri, România a trecut prin cea mai gravă secetă din ultimii 50 de ani, urmată de ploi abundente care au dus la inundații în mai multe părți ale țării.

spot_img

Ultimele știri