Aproape 2 trilioane de recipiente pentru băut, utilizate la nivel global în fiecare an

Lumea consumă aproape 2 trilioane de recipiente pentru băut din plastic, sticlă și carton în fiecare an, conform unui nou studiu.

Rezultatele studiului realizat de Campaign to Protect Rural England (CPRE) arată că vânzările la nivel mondial de recipiente pentru băut vor atinge 1.9 trilioane în 2019, față de 1.6 trilioane în 2015.

„Cu vânzări globale care se apropie de 2 trilioane, este clar că consumul de recipiente pentru băut a atins proporții epidemice. Fără măsuri imediate, zonele rurale și mediul înconjurător vor continua să plătească prețul pentru acțiunile neglijente ale celor care fabrică aceste produse.”, a declarat Samantha Harding de la CPRE.

Ea a adăugat că CPRE, alături de campaigneri din întreaga lume, cere implementarea sistemelor de garanție și returnare la nivel global pentru a gestiona criza de mediu cauzată de recipientele prentru băut.

Grupul a cerut inițierea unei zile internaționale de acțiune pe 9 Mai, când organizații din 22 de țări au publicat o serie de fotografii și videouri arătând mesaje care cer o „planetă curată” scrise pe dealuri, clădiri și plaje.

„Amploarea problemei poluării necesită măsuri globale imediate. Acum este timpul pentru fiecare guvern din jurul lumii să ia acțiune împotriva devastării ecologice cauzate de dozele, sticlele și cutiile de unică folosință pentru băuturi – nu putem să mai așteptăm pentru o planetă curată.”, au scris într-o declarație comună reprezentanții organizației Clean Planet.

În 2017, o investigație realizată de The Guardian a arătat că 1 milion de sticle de plastic sunt cumpărate în fiecare minut în lume, iar estimările arată că numărul va crește cu 20% până în 2021.

spot_img

Ultimele știri