16/04/08 ANAR- Cisterna rasturnata, o parte din incarcatura s-a scurs in paraul Rona

COMUNICAT DE PRESA

Astazi, 16 aprilie, ora 1215, o autocisterna s-a rasturnat in zona localitatii Rona de Sus, judetul Maramures. Pe terenul din apropierea soselei, s-au scurs cca 60-70 % din incarcatura acesteia. Din primele verificari, s-a constatat ca substanta transportata este rasina-uree, utilizata in industria mobilei. Producatorul substantei este Dynea Austria GmbH Austria, iar transportatorul este o firma din Ungaria.

O parte din cantitatea scursa pe sol a ajuns si in cursul de apa Rona, afluent al raului Iza, ceea ce a condus la afectarea cursului de apa pe un tronson de cca 1 km, prin formarea unui precipitat sedimentat in albie.

Echipele de la Administratia Nationala „Apele Romane”, impreuna cu Garda de Mediu si ISU Maramures, s-au deplasat la fata locului pentru limitarea efectelor poluarii. Echipele de la Administratia Nationala „Apele Romane” au prelevat probe de apa in vederea analizei. S-a sistat alimentarea cu apa a localitatii Rona si populatia a fost avertizata sa nu adapte animalele din paraul Rona. Nu s-a produs mortalitate piscicola.

Din evaluarea elementelor si datelor de caracterizare a evenimentului, fenomenul produs are un impact local asupra cursului de apa Rona si nu se vor produce efecte transfrontiere.

Echipele de la de la Administratia Nationala „Apele Romane”, impreuna cu Garda de Mediu si ISU Maramures, monitorizeaza in continuare paraul Rona si raul Iza..

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri