15/05/2009 EcoAssist – Voluntari straini i-au ajutat pe cei romani la strangerea gunoaielor din Delta Dunarii si Valea Ariesul

In perioada 15-17 mai 2009, Asociatia EcoAssist, in parteneriat cu Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii si Administratia Parcului Natura Apuseni, precum si cu prijinul EUROLINES, a curatat deseurile din ariile protejate Delta Dunarii si Parcul Natural Apuseni. Voluntarilor romani care au raspuns chemarii EcoAssist li s-au alaturat si voluntari americani, francezi, germani si spanioli.

Compania de transport EUROLINES a pus la dispozitie un autocar de minimum 30 locuri, si un sofer voluntar. Aceasta nu este prima ocazie in care compania si-a aratat sprijinul, asigurind transportul voluntarilor in repetate randuri. Chiar soferul autocarului a ales sa participe in mod activ la actiunile de ecologizare, dind o mana de ajutor la strangerea deseurilor din Dunare.

De asemenea, voluntarii de pe Valea Ariesului au primit sprijinul reprezentantilor parcului Apuseni la colectarea deseurilor precum si la transportarea sacilor.

„Rezultatele actiunii noastre au fost pe masura eforturilor, iar administratiile locale ne-au solicitat ajutorul si pentru actiuni viitoare, intrucat gunoiul inca exista in Romania”, spune Liana Buzea, Presedinte EcoAssist. „In Delta Dunarii a fost curatat Canalul Dunavat, atat pe apa, cat si pe uscat, de unde au fost evacuati aproximativ 100 de saci de 240 litri. In Apuseni, a fost ecologizata zona Pesterii Scarisoara de unde s-au strans 335 de saci de capacitate 73-120 litri”.

Asociatia EcoAssist a directionat aproximativ 60 de voluntari catre cele doua arii protejate. Tineri din Bucuresti, Cluj, Blaj, Sibiu, Iasi, dar si tineri din Statele Unite ale Americii, Franta, Germania si Spania, stabiliti temporar in Romania, precum si soferul care a condus echipa din Delta, au strans deseurile si au sprijinit rangerii in oprirea accesului cu masini si ATV-uri in arii protejate sau a pescuitului in perioada de prohibitie.

„In curand, Romania se va alinia tarilor occidentale si va amenaja spatii speciale pentru gratare”, spune Liana Buzea, Presedinte EcoAssist. „Acestea vor asigura atat protectia padurilor, cat si buna-dispozitie a cetatenilor, care vor putea petrece in voie”.

spot_img

Ultimele știri