150.000 de puieți, plantați în cinci județe

Aproximativ 150.000 de puieți vor fi plantați în data de 26 martie pe raza a cinci județe – Brașov, Covasna, Ilfov, Alba, Hunedoara. Asociația Creștem România Împreună, care este inițatorul  proiectului, intitulat „Plantează în România”, mizează pe participarea, în cadrul acțiunii, a zeci de ONG-uri, instituții ale statului, mii de voluntari, sute de donatori, companii, ocoale silvice și peste 300 de școli.

caricatura

„Vom avea la dispoziție pentru voluntari trei variante de acțiuni în care se pot implica: împădurire în șantiere forestiere, pentru cei mai vajnici dintre noi, plantări urbane și împărțirea de puieți în corturi special amenajate pentru cetățenii ce doresc să planteze un arbore într-un alt spațiu verde. Pe lângă toate acestea, activitatea din această primăvară se va desfășura și în 300 de școli din România, instituții în care vom planta, alături de cei mici, puieți”, spun inițiatorii proiectului.

Campania a fost lansată în contextul în care România se situează sub medie ca procent de suprafață împădurită, având doar 27,3% din suprafață acoperită de păduri, față de 32,4%, media europeană.

„Ne clasăm astfel pe locul 13 în Europa și pe locul 10 în ceea ce privește suprafața de pădure raportată la numărul de locuitori — 0,30 ha/locuitor, primele poziții fiind ocupate de țările nordice (Finlanda, Suedia și Norvegia)”, conform Asociației Creștem România Împreună, care menționează că șantierele vor fi organizate doar în fondul forestier, că puieții achiziționați sunt specii pur românești, iar accesul la teren se va face organizat, prin intermediul unui coordonator.

spot_img

Ultimele știri