Bucuresti, 11 mai 2010. Asociatia HR Management Club (www.hr-club.ro), anunta Conferinta Nationala de diseminare a rezultatelor proiectului "Parteneriat in sprijinul dezvoltarii domeniului resurselor umane" (POSDRU/41/3.3/G/17900). Proiectul, cu o valoare eligibila de 270.000 de euro, este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 si este implementat de HR Club in perioada mai 2009 – august 2010.
Conferinta de diseminare a rezultatelor, care va avea loc pe data de 10 iunie, la hotel Pullman din Bucuresti, il are ca invitat special pe Maury Peiperl, profesor de Leadership si Schimbare Strategica la IMD Lausanne, unul dintre cele mai prestigioase institute de management din lume.
In cadrul conferintiei vor fi lansate rezultatele studiului “Barometrul pietei de Resurse Umane din Romania”, realizat prin proiectul POSDRU in parteneriat cu Daedalus Millward Brown, companie de cercetare de piata, precum si primul Manual de Bune Practici in managementul resurselor umane. In incheierea conferintei, HR Club ii va premia pe principalii parteneri care au jucat un rol semnificativ in realizarea si in implementarea proiectului “Parteneriat in sprijinul dezvoltarii domeniului resurselor umane".
“La finalul acestui proiect am atins cu bine obiectivele stabilite in urma cu an. Am creat un centru online de resurse umane, www.hr-club.ro, pentru profesionistii in resurse umane, am organizat o conferinta nationala pentru a atrage atentia asupra importantei parteneriatului strategic intre functiunea de resurse umane si managementul de varf. L-am adus in tara pe Paul Evans, profesor de Comportament Organizational la INSEAD, ca sa ne sustina in demersul nostru. La acest bilant se mai adauga doua studii asupra pietei nationale de resurse umane si realizarea unei compilatii de bune practici in managementul resurselor umane din Romania. Odata cu acest proiect, am creat un grup de lucru format din membri HR Club si din parteneri externi care au analizat si au propus demersuri comune aferente legislatiei muncii, dialogului social si clasificarii ocupatiilor din Romania”, a declarat Carmen Cucul, Manager Proiect POSDRU/41/3.3/G/17900.
Prin proiectul POSDRU, HR Club si-a propus dezvoltarea profesionala a specialistilor romani in resurse umane, a sustinut activ cresterea cooperarii intre functiunea de resurse umane si managementul general al organizatiilor si s-a concentrat pe dezvoltarea de parteneriate sustenabile cu actori relevanti din sectorul public, institutiile publice, sindicate, patronate si ONG-uri. Intre partenerii HR Club se numara Camera de Comert Americana in Romania (AmCham Romania), Asociatia Patronala a Industriei de Software si Sevicii, Blocul National Sindical, Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Centrul de Resurse Juridice, Centrul National de Voluntariat Pro Vobis, Consiliul Investitorilor Straini, Fundatia Codecs pentru Leadership, Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile si Patronatul Serviciilor de Securitate.
La aceasta conferinta sunt invitati profesionisti in resurse umane – membri ai HR Club, dar si alti beneficiari care fac parte din grupul tinta ai acestui proiect, manageri generali ai organizatiilor nationale, reprezentanti ai institutiilor publice, ai sindicatelor, patronatelor si ONG-urilor relationate cu domeniul resurselor umane din Romania. Participarea este gratuita pentru reprezentantii grupului tinta, in limita a 300 locuri disponibile.
Mai multe detalii referitoare la conditiile de participare la conferinta de diseminare a rezultatelor proiectului "Parteneriat in sprijinul dezvoltarii domeniului resurselor umane" sunt disponibile pe site-ul evenimentului http://www.hr-club.ro/evenimente2010/conferinta2010/index3.html.